Viața Marisei Paloma s-a schimbat după ce a devenit mămică. Aceasta a trecut prin momente pline de iubire alături de fiica și soțul ei, Liviu. Ce gest a făcut aceasta înainte de a ajunge în mal cu micuța Iris.
Marisa Paloma și Liviu Stanciu sunt o familie fericită și împlinită. Cei doi au devenit părinții unei fetițe frumoase, Iris- Nicole și viața lor sa schimbat radical. Luna trecută a avut loc și botezul, iar ținutele lor au fost spectaculoase. Petrecerea a fost pe placul tuturor, fiind prezente și multe vedete din showbizul românesc.
Câștigătoarea emisiunii „Bravo ai Stil!” este dedicată creșterii fiicei sale. O ajută să descopere totul în lumea aceasta și chiar au mers într-o vacanță. Se pare că înainte de a intra într-un mall din Capitală, Iris a avut nevoie de hrană. Fără să stea prea mult pe gânduri, Marisa a rămas cu ea în mașină și i-a oferit biberonul cu lapte, fără să se grăbească.
![](https://substantial.ro/wp-content/uploads/2022/07/marisa-paloma.png)
Ce a spus Marisa Paloma la scurt timp după naștere
Marisa Paloma a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, la sfârșitul anului trecut Deși își dorea să nască natural, au apărut câteva complicații și medicii au apelat la cezariană. Recuperarea nu a fost foarte ușoară, dar vedeta a făcut față și se bucură de minunea ei. La distanță de câteva luni, aceasta are un stil de viață activ și merge la sală în mod frecvent,
„Nu știu dacă este momentul potrivit să fac aceste story, nici ora potrivită, dar acum am găsit un moment în care mă simt un pic mai bine, nu mi-am revenit complet. Credeam că lucrurile vor fi un pic mai simple de atât, dar nu, din păcate. În schimb, să vedem partea plină a paharului: asta mică este superbă, așa cum v-am mai scris și zilele trecut, a primit nota zece la naștere.
Până la urmă am ajuns să nasc prin cezariană, după cum v-ați dat unii dintre voi seama. Nu credeam că o recuperare este atât de dificilă, nici nu m-am interesat pentru că nu aveam asta în plan, dar lucrurile merg spre bine. Vă mulțumesc tare mult pentru mesaje. Nu am primit în viața mea atât de multe, nici când am câștigat concursul. Vă mulțumesc din suflet, vă urez aceleași gânduri frumoase și vouă”, a spus Marisa Paloma pe contul său de Instagram.