Reclamă

Mario Iorgulescu a fugit din clinica unde era internat în Italia. El se află acolo din 2019, când a ucis un om într-un accident rutier.

Mario Iorgulescu a fugit din clinica din Italia. A fost adus înapoi cu forța

La aproape 4 ani de când a ucis un bărbat după ce s-a urcat beat și drogat la volan, în țară încă se judecă procesul său. La Curtea de Apel București, luni, 15 mai 2023, era programat primul termen de judecată în dosarul fiului președintelui LPF, Gino Iorgulescu.

Au fost prezenți doi avocați ai familiei Iorgulescu, care au cerut ca procesul să se desfășoare cu ușile închise. Asta înseamnă că deși cazul este unul care a creat mare vâlvă în spațiul public, presa nu a avut permisiunea să asiste.

Apărătorii legali ai lui Mario Iorgulescu au declarat în fața magistraților că starea lui, aparent tulburată psihic, nu se îmbunătățește. El este internat într-o clinică din Italia încă din 2019, unde a fost trimis de părinții săi la doar câteva zile după cumplitul accident.

Tânărul, care acum are vârsta de 27 de ani, ar fi încercat să fugă din clinica respectivă. Doar cu intervenția carabinierilor a fost găsit, iar ulterior s-a decis internarea lui la altă clinică.

Avocații lui Iorgulescu au cerut amânarea dezbaterilor, pentru a da posibilitatea lui Gino Iorgulescu să fie prezent în sala de judecată. Lucru care s-a și întâmplat: procesul a fost amânat pentru 26 iunie.

Noaptea neagră: Mario Iorgulescu s-a urcat băut și drogat la volan

Septembrie 2019, la orele nopții. O petrecere se termină cu o mare ceartă pentru Mario Iorgulescu, care era în plin conflict cu iubita sa de atunci. Tânărul, drogat și sub influența alcoolului, s-a urcat la volan. În bolidului său de lux, cu care a pornit în trombă pe străzile din capitală.

Ajuns în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe, a ignorat complet culoarea roșie a semaforului. Apoi a pătruns pe contrasens și a izbit în plin un alt vehicul, în care se afla un bărbat. Victima a murit pe loc, fiind pur și simplu azvârlită din mașină. Mario circula cu 143 km/h în acel moment.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro