Reclamă

Mario Fresh și Alexia Eram au planuri mărețe pentru acest an. Cei doi se află în Dubai de mai bine de două săptămâni și nu par că vor să se întoarcă în țară prea curând. Așa cum a răspuns fiica Andreeei Esca pe Instagram, aceasta împreună cu iubitul ei sunt plecați în interes de business. 

Mario Fresh știe cum să îmbine utilul cu plăcutul. La mii de kilometri distanță de casă, artistul s-a întâlnit cu unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Alin, căci despre el este vorba, este foarte cunoscut în lumea iubitorilor de tatuaje. Mario a apelat mereu la el atunci când a dorit să își deseneze ceva permanent pe piele.

Destinul i-a trimis lui Mario un semn că nu trebuie să mai amâne tatuajul pe care și-l dorea demult. În Dubai, artistul l-a pus pe Alin la treabă și, astfel, s-a ales cu un nou tatuaj. De data asta, Mario Fresh și-a făcut un tatuaj în memoria bunicului său, o persoană care a ocupat un loc special în viața lui.

Mario Fresh, tatuaj pentru cea importantă persoană din viața lui. Nu, nu este pentru Alexia Eram!
Instagram

Mario Fresh nu își șterge tatuajul pentru Alex Velea

Mario și-a făcut un obicei din a-și adăuga pe piele tatuaje cu o puternică încărcătură emoțională. Toate desenele lui permante sunt dedicate membrilor familiei, iar asta le face speciale. Artistul s-a gândit la mama, la tatăl lui, la Raluca, sora sa, dar și la Alexia. Chiar și Alex Velea are un tatuaj pe care Mario i l-a dedicat.

După scandalul în care au fost implicați în urmă cu ceva timp, artistul a primit multe întrebări legate de tatuajul pentru Alex Velea. Mulți se așteptau ca Mario să renunțe la el, dar se pare că nici nu s-a gândit la așa ceva. În continuare, iubitul Alexiei îl respectă foarte mult pe Velea și este conștient că a fost una dintre cele mai importante persoane pentru cariera lui.

„Golden Boy este un tatuaj foarte important. Este o perioadă care din păcate s-a sfârșit în viața mea, dar mă reprezintă în continuare. De când sunt mic am fost crescut ca un Golden Boy și de asta nu va dispărea niciodată de pe mâna mea”, declara Mario Fresh într-un vlog.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro