Mario Fresh se numără printre cei mai apreciați artiști din nou generație. Ieșeanul a munict foarte mult pentru a ajunge în acest punct. Acum, privind restrospectiv, iubitul Alexiei Eram poate spune că a făcut foarte bine că și-a ascultat intuiția.

Mario Fresh este prezent pe scenele muzicale de o vârstă foarte fragedă. Artistul a participat la multe festivaluri și concursuri și s-a făcut remarcat peste tot pe unde a mers. La un moment dat, Mario a ajuns și pe scena de la „Românii au talent”. Acolo, a fost remarcat de Andra, care i-a prezis un viitor strălucit în muzică.

Soția lui Cătălin Măruță nu s-a înșelat deloc. La mulți ani distanță de la acel moment, artistul a avut ocazia să lanseze o piesă alături de Andra. Mario Fresh a fost mereu sincer. Tânărul a recunoscut că o mare parte din succesul lui i se datorează lui Alex Velea.

Iubitul Antoniei a fost singurul care a crezut în talentul lui Mario. Tot el a fost și cel care i-a dat aripi și l-a ajutat să se lanseze în industria muzicală. Practic, ieșeanul a avut nevoie doar de prima cărămidă pentru ca mai apoi să își construiască singur imaginea.

Mario Fresh, comparat frecvent cu Smiley. Ce spune iubitul Ginei Pistol despre adversarul lui din topuri
Facebook

Mario Fresh a copilărit cu muzica lui Smiley

Acum, Mario se numără printre artiștii de top de la noi din România. Iubitul Alexiei Eram nu și-a dezamăgit niciodată fanii. Fiecare piesă pe care a lansat-o s-a ridicat la nivelul așteptărilor tuturor.

Artistul a fost înzestrat cu o voce unică, pe care fanii lui o recunosc dintr-o mie. Cei care l-au ascultat suficient de mult, sigur au observat cât de mult seamănă vocea lui Mario Fresh cu cea a lui Smiley. Artistul aude și el asta zilnic, dar nu face ceva special pentru a ajunge în acea zonă.

Totuși, Mario se simte flatat de o asemenea comparație, mai ales că Smiley este unul dintre idolii lui.

„Nu fac asta intenționat. Am crescut cu Smiley, a fost un mentor de-ai mei. De când eram mic, eram lângă el. Nici nu visam când eram mic că vocea mea va fi ca vocea lui Smiley.

Am vorbit cu el despre treaba asta, am și râs împreună. I-am și spus să nu creadă că fac intenționat asta, ca să prind la public. Vocea lui prinde foarte bine la public. Dar așa s-a întâmplat, așa mi-a dat Dumnezeu”, a spus Mario Fresh pentru ego.ro.

@revistaego.ro Mario Fresh are vocea 1 la 1 cu a lui Smiley: “Nu fac asta intenționat, ca să prind la public.” Accesează https://www.ego.ro/ pentru a vedea interviul complet și a afla ce reacție a avut partenerul Ginei Pistol! #mariofresh #smiley #interviu #interviu #ego ♬ sunet original – www.EGO.ro