Marine Le Pen, șefa din umbră a Adunării Naționale, principalul partid de extremă-dreapta din Franța, a declarat că partidul ei va obține o majoritate absolută în parlamentul francez după alegerile de duminică și că va forma un guvern care să preia deciziile în ce privește apărarea, inclusiv față de sprijinul pentru Ucraina, relatează The Guardian.

Constituția Franței prevede că președintele este comandantul forțelor armate și conduce comitetele din domeniul apărării naționale, dar și că prim-ministrul este „responsabil de apărarea națională”, oferind exprimări vagi care lasă loc de interpretare în ce privește rolul premierului.

Deși Macron va rămâne președinte după aceste alegeri, mandatul său urmând să expire abia în 2027, sondajele indică un parlament ostil președintelui. Parlamentul ar putea fi dominat de două blocuri radicale: RN, de extremă dreapta și NFP, o alianță a partidelor de stânga și extremă-stânga.

Sondajele sugerează că formațiunea lui Le Pen nu va reuși să obțină o majoritate absolută, ci între 220 și 260 de mandate în parlamentul de 577 de locuri.

Într-un interviu pentru o publicație locală, Le Pen a declarat că Macron „nu va avea de ales” și va trebui să-l numească pe protejatul său de 28 de ani, Jordan Bardella, în funcția de prim-ministru pentru că acesta va avea „mandat de la poporul francez”.

„Jordan nu are nicio intenție să se certe cu Macron, liniile lui roșii sunt clare”, a spus Le Pen, precizând că Bardella nu îi va fi ostil lui Macron.