La doar două săptămâni de la moartea artistului Victor Socaciu, Marina Almășan alege să rupă tăcerea .
Marina Almășan și Victor Socaciu au fost împreună timp de 16 ani de zile. Acum, cea de-a treia soție a regretatului artist, dorește să vorbească despre relația pe care a avut-o cu acesta. Dorință ei pornește de la faptul că cei doi nu și-au mai vorbit timp de 10 ani, de când s-a întâmplat nefericitul divorț. De asemenea, Marina mărturisește că urmează să scrie o carte despre căsnicia cu Victor Socaciu, tatăl fiului său, Victoraș.
Profund afectată de moartea lui Victor Socaciu
„Nu am făcut decât să respect decizia lui Victor. Deși aici sunt multe de spus, dar nu este încă momentul. Și poate nu va veni niciodată. Atunci, în 2012, mi s-a părut corect și demn să ies din peisaj. Din acel moment Victor a ales să aparțină altei femei. Iar eu am refuzat să mai vorbesc cu el, în toți acești zece ani.
Cred că pe undeva a fost și “pedeapsa” pe care am simțit nevoia să i-o dau. Am luptat doar pentru dreptul legal al copilului nostru, dar și atunci fără să apar în peisaj. Am încurajat însă legătura tată-fiu și am fost tristă de neîntâmplarea ei așa cum ar fi trebuit.”, a declarat Marina în exclusivitate pentru impact.ro
Contrar anumitor păreri pe care internauții le împărtășesc, Marina își dorește ca în această carte să vorbească doar despre lucrurile frumoase care i-au legat pe cei doi. Fiind un cântăreț iubit și respectat de foarte mulți români, fosta soție a lui Victor Socaciu își dorește ca fanii să știe ce om minunat a fost acesta, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi.
„Acum Victor nu mai aparține niciunei femei. Le aparține tuturor deopotrivă. Tuturor românilor care i-au iubit muzica. Și sper să-i păstreze în memorie și în suflet cântecele. Acum am dreptul să vorbesc liber despre lucrurile frumoase și nespuse timp de 10 ani. Și nădăjduiesc că toate aceste confesiuni (pe care lumea mă îndeamnă tot mai des să le adun într-o carte) să readucă adevărul în povestea noastră și să-l prezinte pe artist în lumina meritată.”, a conchis Marina Almășan.