Reclamă

Marian Drăgulescu a fost eliminat de curând de la „Survivor România”. Recent, marele gimnast a vorbit despre experiența în trăită în jungla din Republica Dominicană. Nu a fost cea mai ușoară competiție, dar recunoaște că și-ar fi dorit să rămână până la final. De departe, condițiile din junglă i-au dat mari bătăi de cap fostului concurent. 

Marian Drăgulescu: Am prins multe ploi, dormeam în apă

Marele gimnast a mărturisit că ploaia și frigul au fost condițiile cel mai greu de îndurat. Marian Drăgulescu, la fel ca restul colegilor, au vorbit despre cât de greu i-a fost să doarmă pe jos, în frig și fără să aibă un loc unde să se încălzească. Acest lucru i-a cauzat mari probleme. Chiar și așa, fostul concurent susține că ar mai fi rezistat până în finală.

„Cu siguranță nu am reușit să mă acomodez cu ploaia și cu frigul. Am prins multe ploi, multe momente în care ploua torențial câteva zile la rând, dormeam în apă, păturile ude, hainele ude pe mine, cu rucsacul plin cu apă, sincer nu mai aveam ce să mai pun pe mine, ca să mă usuc și să mă încălzesc”, a declarat Marian Drăgulescu pentru fanatik.ro. 

Marian Drăgulescu, mai sincer ca niciodată. Care a fost cel mai greu moment de la „Survivor România”
Captură Tv

Marian Drăgulescu recunoaște că s-a gândit la finală, mai ales că a rezistat mult în competiție. Fostul concurent a mărturisit că și-ar fi dorit să mai rămână, dar chiar și așa, este recunoscător pentru experiență și nu are regrete. Marele gimnast a petrecut 15 săptămâni în Republica Dominicană pentru care a câștigat 40.000 de euro.

„Sigur că m-am gândit și eu la trofeu, la ce emoții și la ce bucurie imensă ar fi fost pentru mine, familia mea și pentru cei care m-au susținut. Chiar mi-am imaginat cum aș fi ridicat trofeul deasupra capului”, a mai spus marele gimnast pentru sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro