În timp ce unii artiști se relaxează, Maria Dragomiroiu a decis să îmbine utilul cu plăcutul. Artista a plecat în America în cadrul unui turneu, iar în timpul liber a decis să se relaxeze. Spre deosebire de alte persoane care sunt încântate de peisajele urbane din State, artista nu are aceeași părere.

Maria Dragomiroiu a început anul cu dreptul. Interpreta de muzică populară a plecat departe de casă pentru a cânta pe scenele din America. Artista nu a putut rata nici ocazia de a vizita cele mai frumoase locuri. Chiar dacă a fost la mii de kilometri de țară, Maria Dragomiroiu nu a uitat nici de fanii ei. Aceasta a postat frecvent imagini din mica ei escapadă.

Pozele cu ea în costum de baie au dat naștere unui întreg val de reacții în online. Urmăritorii Mariei s-au împărțit în două tabere, iar discuțiile au fost mai aprinse ca niciodată. În timp ce unii o felicitau pentru curaj, dar și pentru corpul perfect pe care îl are, alții s-au situat la polul opus.

Maria Dragomiroiu nu mai vrea să audă de Statele Unite ale Americii

Au existat multe voci care au considerat că Maria Dragomiroiu a exagerat cu acele poze din două motive. Primul a fost cel legat de vârstă, iar al doilea a fost legat de declarațiile pe care aceasta le-a făcut cu luni în urmă la TV. Fanii au fost contrariați de faptul că interpreta s-a plâns de pensia pe care o are, dar, totuși, se relaxează în locații scumpe.

În timp ce unii au invidiat-o pentru mica escapadă de la începutul anului, Maria Dragomiroiu a rămas cu un gust amar. Interpreta a declarat că nu va mai călca în viața ei în Statele Unite, mai ales după experiența trăită la metrou.

„Am mers cu metroul, de am fost în centru de am făcut câteva poze. Era atâta tristețe, chiar m-am deprimat. Era atâta lume săracă. Unii vorbeau singuri prin metrou. I-am spus soțului meu că nu o să mai merg niciodată cu metroul.

Am văzut oameni cu mâinile tăiate de muncă, tocite și toate rasele de pe Pământ, toate națiile, fiecare în lumea lui acolo, ținându-se de câte ceva și o tristețe grozavă, îmbrăcați prost. M-a deprimat total.”, a declarat Maria Dragomiroiu pentru wowbiz.ro.