Maria Constantin și Robert Stoica își vor uni destinele anul viitor

De mai bine de trei ani, Maria Constantin și Robert Stoica formează un cuplu. Relația celor doi pare să meargă cât se poate de bine, așa că au decis să treacă la pasul următor. Cererea în căsătorie a fost făcută, iar artista deja s-a apucat de pregătirile pentru nuntă. Marele eveniment va avea loc anul viitor.

Recent, Maria Constantin a fost luată prin surprindere. Chiar atunci când se afla pe platourile de filmare de la „Splash! Vedete la apă”, artista a fost cerută în căsătorie. Iubitul ei și-a luat inima în dinți și a pus marea întrebare. Cum era de așteptat răspunsul a fost „Da”, iar momentul a fost aplaudat de toată lumea. Acum, Maria Constantin este în al nouălea cer și deja a început să facă planurile pentru momentul cel mare.

„Noi suntem de trei ani de zile împreună. Cumva, și dacă nu mă cerea, nunta tot avea loc. Indiferent de situație, era un mare DA. Pentru că suntem de atât de mult timp împreună și niciodată nu ne-am certat. Suntem super ok. Pot spune în sfârșit că mi-am găsit și eu sufletul pereche. Sunt liniștită și fericită și am tot ceea ce îmi trebuie lângă.”, a declarat Maria Constantin, potrivit WOWbiz.ro.

Maria Constantin a început pregătirile pentru nuntă și a venit cu o idee inedită. Invitații vor avea parte de o surpriză
Social media

Maria Constantin, pregătiri de nuntă

Maria Constantin deja a început să se gândească la marele eveniment și a venit cu o ideea inedită. Se pare că artista intenționează să scoată o piesă special pentru dansul mirilor. Însă asta nu e tot, va folosi melodia pe post de invitație online la nuntă.

„Foarte bine mă simt cu inelul pe deget. Chiar acum vorbeam cu băieții din trupa mea și chiar vreau să scoatem o piesă strict pentru dansul mirilor. Care să fie cântată la nunta noastră și care va fi ca un tip de invitație online.

La anul va fi nunta, încă nu am stabilit data. Trebuie să ne interesăm de local și așa mai departe. Vom vedea mai târziu ce urmează. Sunt super fericită. Nu mă așteptam la treaba asta, nici măcar nu am bănuit. Nu am avut nici cea mai mică bănuială că asta urma să se întâmple.”, a mai spus Maria Constantin.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.