Maria Cârneci trece prin momente de nedescris. Soțul acesteia, Romulus Petrescu s-a stins din viață, fiind răpus de o boală nemiloasă, iar astăzi artista a fost nevoită să își ia un ultim „Rămas bun!”
Povestea lor de iubire este una impresionantă. Maria și Romulus au avut o căsnicie minunată, care a durat 30 de ani. Interpreta de muzică populară vorbea adesea despre cât de norocoasă este că are un asemenea om lângă ea, care a susținut-o și a ajutat-o în orice și-a propus. Cei doi au împreună un băiat, Eduard, care a fost astăzi alături de mama sa.
Romulus Petrescu s-a luptat ani de-a lungul cu o boală foarte grea, iar aceasta l-a răpus în cele din urmă. Soțul Mariei Cârneci suferea de cancer la colon, iar în ciuda tuturor tratamentelor pe care le-a încercat, boala l-a răpus în cele din urmă. El s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, iar golul pe care l-a lăsat în viața artistei nu va putea fi umplut niciodată.
În urmă cu doar câteva luni, Romulus a suferit o intervenție chirurgicală care promitea să îi salveze viața. Cu toate acestea, se pare că corpul bărbatului nu a mai rezistat.
Corpul lui a fost înmormântat astăzi la biserica Sfântul Ilie Tesviteanul, din Pipera. Alături de Maria Cârneci au fost prieteni și fani ai acesteia, precum și membri ai familiei. Cântăreața a fost pur și simplu pusă la pământ de această pierdere, iar lacrimile curgeau șiroi pe obrajii ei.
Toți oamenii care o iubesc și o susțin au fost alături de ea, fie că au fost prezenți fizic sau doar cu un gând bun.