Mari Fica a rezistat în jungla din Republica Dominicană două luni. Parcursul ei s-a oprit în urmă după ce a primit cele mai puține voturi din partea publicului. Fosta concurentă a mărturisit recent nu s-a putut integra în echipa Faimoșilor, dar nici a Tigrilor după unificare, dar și despre conflictele pe care le-a avut cu Elena Chiriac.
Mari Fica, deranjată de jignirile venite din partea Elenei Chiriac
De-a lungul timpului, Mari Fica și Elena Chiriac s-au tot certat. De multe ori, luptătoarea de taekwondo și-a jignit colega atunci când făceau parte din echipa Faimoșilor. Fosta concurentă susține că nu a deranjat-o comentariile tinerei atunci când era pe traseu, ci replicile acide care nu aveau legătură cu jocul. Inițial, Mari Fica nu s-a înțeles nici cu luptătorul Cătălin Zmărăndescu. Chiar și așa, discutând au reușit să ajungă la un numitor comun, ceea ce în cazul Elenei Chiriac nu s-a întâmplat.
„Eu nu m-am înțeles cu Elena. Uite, dau un exemplu. Cătălin Zmărăndescu, prima dată, m-a certat rău și după aia noi am discutat. Eu i-am spus că nu am o problemă că mă ceartă la joc, că am mai avut antrenori care m-au certat și după mi-au dat încredere”, a povestit Mari Fica în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Atleta susține că nu a putut să vorbească prea mult cu Elena Chiriac, despre care lasă să se înțeleagă că ar fi falsă. Mari Fica este de părere că de multe ori, colega sa a exagerat. Despre aceasta spune că mereu voia să provoace noi conflicte în echipă.
„În schimb, mie nu îmi plăcea la Elena pentru că…Eu nici nu comunicam prea mult cu ea. Era o persoană cu care nu simțeam nevoia să caut comunicare. Nu era ca mine.
Modul ei de a se exprima mi se părea puțin exagerat. Eu nu știam dacă așa e ea, dacă e reală, dacă nu e reală…Mi se părea teatrală”, a mai spus fosta concurentă.
Mari Fica: „Mie îmi era jenă să o jignesc și pe ea”
Fosta concurentă a vorbit și despre conflictul dintre Elena Chiriac și Marian Drăgulescu. La acel moment, tânăra nu a ezitat să îl jignească pe colegul său. Atleta susține că luptătoarea de taekwondo i-a criticat pe toți concurenții, ba chiar s-a ajuns la acuzații destul de grave. Mari Fica susține că în acest fel a încercat Elena Chiriac să își demoralizeze colegii de echipă care erau deja tensionați din cauza conflictelor care dezbinau echipa.
„M-au deranjat jignirile. Mie îmi era jenă să o jignesc și pe ea, care e mai mică decât mine, dar pe Marian care are și ceva muncă în spate. Ea era sportivă și zicea că-i place să-și demoralizeze psihic adversarul înainte de competiție și eu sunt altfel”, este de părere Mari Fica.