Margherita, fiica celebrilor cântăreți de muzică de petrecere Viorica și Ioniță de la Clejani, a provocat în luna mai un accident rutier. Polițiștii veniți la locul faptei au încercat să stabilească dacă fata consumase sau nu substanțe interzise sau alcool. Deși a negat vehement că ar fi făcut acest lucru, polițiștii au invitat-o respectuos la INML pentru a i se recolta probe de sânge.
Au trecut câteva săptămâni de atunci iar scandalul a tot luat proporții de-a lungul timpului. Margherita a susținut în toată această perioadă că ea nu a consumat substanțe interzise. Mai mult, a acuzat organele de poliție că încearcă să o denigreze cu orice preț.
Care a fost rezultatul testului și ce pedeapsă riscă Marga?
Totuși, lucrurile nu puteau rămâne nerezolvate. Zilele trecute au venit rezultatele de la laborator. S-a dovedit faptul că Margherita a consumat mai multe substanțe interzise în ziua accidentului, printre care și cocaina și LSD. Astfel, polițiștii care îi întocmiseră deja dosar penal pentru neatenție în trafic, au dreptul de a o aresta.
”A recunoscut, însă, și de data aceasta a încercat să mintă, spunând că a consumat numai de două ori, Însă, amestecul de stupefiante pe care îl avea în sânge nu este al unui începător. Specialiștii spun că numai cineva al cărui organism este obișnuit cu drogurile de mult timp, ar fi putut suporta acel cocktail, care conținea și cocaină. Într-un final, a spus tot adevărul.”, a declarat o sursă apropiată familiei.
La fel ca fiecare om, Marga încearcă totuși să scape cu o pedeapsă mai blândă. Aceasta a acceptat să meargă la o clinică de dezintoxicare, în speranța că judecătorul va fi blând cu ea. Probabil acesta a fost sfatul avocatului său. Chiar dacă ea nu ar fi optat pentru această variantă, judecătorul ar fi obligat-o oricum. În acest moment toți membrii familiei sunt alături de ea și speră că va scăpa totuși doar cu un dosar penal.