Margherita din Clejani este mereu aranjată din cap până în picioare. Artista nu prea are aparații fără să fie machiată, coafată și îmbrăcată țiplă, cum s-ar zice. Acest lucru este de admirat, ține la imaginea fizică a ei, iar acest lucru nu este ușor de făcut întotdeauna. Cu toate acestea, fanii au surprins-o pe Margherita naturală, fără un strop de fard. Fanii au rămas de-a dreptul cu gurile căscate, iar comentariile nu au întârziat să apară în mediul online.

Margherita de la Clejani, de câteva zile, ocupă prima pagină a ziarelor de scandal din cauza faptului că, nu cu mult timp în urmă, vedeta a provocat un accident rutier în capitală. Cum nu era de ajuns, s-a spus cum că aceasta ar fi consumat heroină înainte să se urce la volan. De atunci și până acum, despre Margherita s-au spus vrute și nevrute. Ce-i drept, se pare că aceasta face tot posibilul să atragă atenția gurilor rele, după postările sale din mediul online.

Mereu aranjată într-un mod imecabil, puțini sunt cei care o știu pe Marga fără produsele cosmetice pe față. O imagine de acest fel a fost postată chiar de ea pe rețelele de socializare. Fanii au avut reacții diverse, însă unii dintre aceștia au criticat-o dur pe artistă din cauza faptului că fața ei este mult prea modificată în cabinetul medicului estetician.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Margherita din Clejan, cum arată complet nemachiată! ”Te-ai pocit de tot” Margherita din Clejan, cum arată complet nemachiată! ”Te-ai pocit de tot”

Ce au avut de spus fanii despre Margherita din Clejani?

”Esti foarteeee urataaaa!!!Te-ai pocit de tot..si ai mai si platit pentru asta?Pacat de tine ca erai frumoasa”, a fost reacția dură a unui internaut, iar asta nu este tot.

”Esti gresita rau colegaaaa.?”, ”Nu te supăra….dar chiar erai frumoasa înainte. Nu vreau sa fiu rea, dar te-ai transformat rau de tot”, dar și ”Deci nu e urâtă, e fantastic de hidoasă, parca e bărbat din evul mediu… Rău de tot te-ai facut”, sunt doar o parte dintre reacțiile celor din mediul online la adresa Margheritei.

Margherita din Clejani, cum arată complet nemachiată! ”Te-ai pocit de tot” Margherita din Clejani, cum arată complet nemachiată! ”Te-ai pocit de tot”