Competiția „Survivor România” 2022 este aproape de final. În această seară, telespectatorii vor afla cine este marele câștigător, care va pleca acasă cu premiul de 100.000 de euro. În cursă au mai rămas Alex Delea, Elena Chiriac și Ionuț Popa. Toți cei trei speră să vor câștiga trofeul și sunt gata să dea tot ce au mai bun în cadrul ultimelor jocuri.
Ultima ediție a emisiunii de la Pro Tv a adus eliminarea lui Alexandru Nedelcu și a oferit telespectatorilor momente emoționante. În cadrul consiliului, Ionuț Popa le-a mulțumit telespectatorilor pentru voturi și le-a spus tuturor care a fost motivația sa pe parcursul întregii competiții și de ce își dorește să câștige jocul din Dominicană.
Ionuț Popa a declarat că motivația sa este fiul său, iar în cazul în care va câștiga marele premiu îl va folosi pentru a îi asigura acestuia o viață mai bună.
„Îmi doresc din suflet să câștig Survivor România, am luptat foarte mult pentru a ajunge aici. Vreau să spun de ce aș vrea eu să câștig Survivor. Anul trecut, pe 1 septembrie, am avut un accident de motor. Am scăpat bine. Am avut doar umărul dislocat și niște arsuri pe picior. După ce mi-am revenit și am putut să ies afară, l-am luat pe băiețelul meu David și am mers într-un parc din București.
La un moment dat, văzuse o gheretă de înghețată și a vrut să îi cumpăr o înghețată. Din nefericire, la acel moment, situația mea financiară era foarte proastă și mi-am promis de atunci că o să încerc să fac tot posibilul ca să îi fie bine. Îmi doresc să câștig acei 100.000 de euro pentru că asta m-ar ajuta pe mine și pe băiețelul meu. I-aș putea oferi o educație și un viitor mai bun.”, a spus Ionuț Popa.
Ionuț Popa, unul dintre cei mai buni jucători
Ionuț Popa a intrat în competiția de la Pro Tv cu ambiții mari și le-a demonstrat tuturor că este un jucător bun. Deși a făcut performanță și a adus mereu puncte echipei sale, acesta nu a uitat nici de oamenii de acasă ce l-au susținut până acum.
„Am foarte mari emoții. M-am gândit de la început că voi ajunge foarte departe. Le mulțumesc celor de acasă pentru că am fost salvat de patru ori. Îmi aduc aminte primele trasee, a fost destul de ușor pentru că aveam energie. Până la individuale, am dat totul pe traseu.
Am doar două meciuri în care n-am adus niciun punct. În rest, am fost cel mai constant jucător, zic eu. Sunt atât de fericit că sunt aici. Nici nu pot să-mi exprim mulțumirea pe care o port oamenilor și mie pentru că am tras din greu să ajung până aici.”, mai spus Ionuț Popa.