Cu toții știm că se fac din ce în ce mai multe escrocherii pe internet. Fie atunci când comanzi ceva și primești cu totul și cu totul altceva, fie primești mesaje înșelătoare, cum ar fi să urmezi niște pași pentru a nu-ți pierde coletul. Nu trebuie să dai curs acestor solicitări. Ba mai mult, indicat ar fi ca întotdeauna, orice ai comanda, să soliciți verificarea coletului.
Unul din cei care au trecut prin această situație, este un băiat din Marea Britanie. Pentru că pachetul a întârziat două săptămâni, tânărul a mers personal să îl ridice de la firma de curierat. Acolo a constatat şocat că în loc de telefonul care valora peste 1.000 de lire, a primit două ciocolate care costă aproximativ două lire.
Ce a făcut tânărul după ce a văzut ce era de fapt în colet
Tânărul britanic, a cerut explicaţii angajaţilor companiei. Cei de acolo nu și-au putut explica cum s-a întâmplat un asemenea eveniment și au fost confunzi în ceea ce privește faptul ca telefonul băiatului nu a fost livrat. La rândul său, magazinul de unde comandase telefonul i-a transmis că aşteaptă rezultatele investigaţiei firmei de curierat pentru a putea să îi trimită telefonul.
Cele mai dureroase înșelăciuni din online
În fiecare an se fac sute de reclamații privind comerțul online. Acestea ori vizează termenul de livrare al coletelor care fie întârzie, fie nu mai ajung. Alte situaţii privesc comandarea unui produs de o anumită culoare şi livrarea aceluiaşi produs. Însă de o altă culoare decât cea solicitată. Un alt caz vizează diferenţele dintre preţul afişat pe site şi preţul de pe factura venită cu coletul. Sau în cel mai rău caz, comandarea unui produs care valorează enorm, și primirea unui produs care nu valorează nici pe sfertul produsului. Cum a fost și cazul șocant al tânărului din Marea Britanie.