Bucurie mare în familia lui Theo Rose! Artista a devenit nașă de botez, iar vedeta s-a arătat foarte emoționată în biserică. Mai mult, ea s-a fotografiat alături de finuțul ei și a mărturisit că acum așteaptă petrecerea.

Theo Rose este mai fericită ca niciodată! Artista a devenit nașă de botez. Ea a botezat copilul unui bun prieten de al ei și a oferit detalii pe InstaStory despre momentul mult așteptat. Cântăreața a fost foarte emoționată în biserică, iar bebelușul se pare că a fost foarte cuminte și nu a plâns în momentul în care a fost botezat. Theo Rose a privit emoționată tot acest moment important și și-a luat foarte în serios rolul de nașă. A fost foarte implicată în biserică, în ceea ce-l privește pe cel mic care abia a fost creștinat.

„Am botezat astăzi. E finuțul nostru, a fost foarte cuminte și suntem foarte fericiți. Mergem să mâncăm și să bem în cinstea lui”, a spus Theo Rose pe pagina sa de Instagram.

social media

Theo Rose a devenit nașă de botez pentru prima oară

Este pentru prima dată când Theo Rose a botezat. Însă, în cele din urmă, artista nu a fost singură, deoarece alături de ea a fost și partenerul ei de viață, Alex Leonte. Theo Rose formează un cuplu cu Alex Leonte de mai mulți ani și se pare că cei doi au planuri mari de viitor.

După slujba de botez, Theo Rose împreună cu partenerul ei de viață și părinții bebelușului botezat au mers într-un restaurant unde au început petrecerea. La acest eveniment important a cântat Saveta Bogdan, care a reușit să ridice de la masă toți invitații datorită vocii sale.

„Am botezat astăzi pentru prima dată în viața noastră. Iar în timp ce zicea Crezul, Alex s-a hotărât să închidă guma. Nu știu de ce s-a gândit așa, dar am simțit după eu nevoia să continui, că părintele stătea cu cartea în fața noastră.”, spune ea.