Reclamă

Anunț important pentru șoferi! În contextul desfășurării SAGA Festival 2023 la Romaero – Băneasa, circulația rutieră va fi restricționată vineri, sâmbătă și duminică pe mai multe artere din zona de nord a Capitalei.

Brigada Rutieră a emis un comunicat în care informează că, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului, au fost luate măsuri precum restricționarea parcărilor auto de pe Bd. Ficusului, în segmentul cuprins între Bd. Aerogării și accesul în incinta Romaero.

Anunț important pentru șoferi: Restricții de circulație în București

De asemenea, începând de vineri, ora 20:00, traficul rutier pe același tronson al Bd. Ficusului va fi restricționat. În situații deosebite, se va implementa restricționarea progresivă a traficului rutier pe banda I a Bd. Aerogării, pe sensul de deplasare dinspre Str. Căpitan Alexandru Șerbănescu spre Șos. București – Ploiești, pe tronsonul Str. Biharia – Piața Băneasa.

Mare atenție, șoferi! Sunt restricții de circulație în București. Mesajul Brigăzii Rutiere

Totodată, toate autovehiculele care circulă pe Bd. Ficusului dinspre Parcul Herăstrău, inclusiv mijloacele de transport STB, vor fi obligate să efectueze virajul la dreapta la intersecția cu Bd. Aerogării. De asemenea, traficul pietonal va fi restricționat pe trotuarul de pe partea dreaptă a Bd. Ficusului, în segmentul de la intrarea în Romaero până la intersecția cu Bd. Aerogării.

Recomandările polițiștilor

Brigada Rutieră recomandă utilizarea unor rute ocolitoare pentru evitarea congestionării traficului. În plus, se solicită ca șoferii să folosească cât mai puțin autovehiculele personale, să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special metroul, să păstreze calmul și să evite claxonarea abuzivă în zonele aglomerate, să evite deplasarea în zona desfășurării evenimentului și să respecte semnalele polițiștilor rutieri pentru a asigura devierea și fluidizarea traficului.

De asemenea, se atrage atenția asupra necesității de a nu pune în pericol propria siguranță și a celorlalți participanți la trafic prin manifestări nesigure în timpul deplasării, precum și de a evita conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro