La începutul anului au intrat în vigoare noi reglementări la Codul rutier.

Puțini conducători auto însă s-au pus „la curent” cu noile reguli. Există o prevede importantă, care la început poate fi banală, dar îți poate salva viața.  

Așadar, șoferii care traversează linia de cale ferată în afara pasajului de nivel riscă o amendă cuprinsă între 3000 și 3750 de lei. Mai mult, aceștia pot primi chiar și muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 30 de ore. 

Amenzi uriașe pentru șoferii care nu respectă aceste reguli

În plus, șoferul poate primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule timp de 6 luni. 

În România avem o mulțime de căi ferate, dezafectate care deserveau vechile fabrici comuniste, dar pe care nimeni nu le-a demontat. Chiar dacă nu mai sunt funcționale, acestea sunt în continuare considerate căi ferate. Așadar, cine nu respectă regulile va fi sancționat. 

De asemenea, în cazul în care un șofer traversează linia căii ferate prin Pasajul de nivel, acesta riscă o amendă cuprinsă între 3.000 RON și 3.750 RON. Ca și mai sus, acesta poate primi și muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 30-40 de ore. 

Mare atenție, șoferi! A apărut o nouă regulă în Codul Rutier. Cine nu o respectă va face muncă în folosul comunității
Sursa photo: Shutterstock

Se poate face închisoare

În cazul în care un șofer va încălca regulile de traversare a liniei de cale ferată prin Pasajul de nivel și va provoca un accident de circulație, acesta poate plăti o amendă cuprinsă între 3.750 de lei și 4.500 de lei. Aici însă crește durata muncii în folosul comunității, la 40-60 de ore.  

În acest caz, șoferii pot primi arest contravențional pentru 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule între 2-3 ani.