Reclamă

Actrița Lia Bugnar a căzut de pe bicicletă și și-a spart barba. Inițial, femeia s-a dus acasă, în speranța că sângele se va opri de la sine, însă fără succes. Văzând că rana sângerează în continuare, regizoarea a decis să meargă la spital pentru a fi tratată. 

Ajunsă acolo, cadrele medicale i-au spus că accidentul este unul rutier, motiv pentru care au anunțat Poliția. După ce a plecat de la unitatea medicală, actrița a fost sunată de către un polițist, care a anunțat-o că i-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Lia Bugnar, dosar penal pentru că a căzut de pe bicicletă

„ Zic, domne, glumiți? Îmi faceți dosar că m-am vătămat pe mine corporal? Zice așa e procedura. Va sunăm peste trei luni, cât durează să rezolvăm dosaru’. Zic, domne, o să ajung să mă dau în judecată, să-mi plătesc despăgubiri, să mă bag la închisoare eu pe mine că m-am vătămat corporal din culpă?!”, a scris Lia Bugnar pe pagina personală de Facebook. 

Situația este într-adevăr una amuzantă, însă oamenii nu știu că asta este procedura. Șeful UPU din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, Bogdan Oprița, și coordonatorul SMURD București, a explicat de ce se anunță Poliția atunci când o persoană vine la spital rănită singură.

Mare atenție! Polițiștii deschid imediat dosar penal pentru aceste persoane. Care este explicația
Colaj Substantial

De ce cheamă medicii Poliția

„Aceasta este procedura standard în toate spitalele din România. Dacă o persoană declară că a folosit un mijloc de locomoție pe un drum public, noi trebuie să anunțăm la Poliție. Chiar dacă persoana declară că s-a lovit și nu a fost lovită de altcineva. Iar Poliția, mai departe, are propriile proceduri și verifică despre ce este vorba”, a declarat Oprița, pentru Hotnews.ro. 

Mai clar, este vorba despre art. 77 (2) din OUG 195/2002 conform căreia orice persoană care este implicată sau are informații despre producerea unui accident de circulație, care a provocat moarte sau vătămare corporală este obligat să anunțe imediat Poliția sau să sune la 112.  

Sunt situații în care, de exemplu, o femeie bătută cu bestialitate de soț, poate ajunge la spital și, de frica bărbatului, să mintă că s-a lovit în alt mod. În acest context, este bine ca polițiștii să fie anunțați de medici, pentru a continua cercetările și afla cu exactitate adevărul. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro