Reclamă

Este cod galben de ceaţă încă de dimineaţă în cele mai multe zone ale ţării, iar în Cluj deja sunt mari probleme din cauza acestui fenomen meteo. Pe aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj au fost amânate 12 zboruri.

Reprezentanții aeroportului au declarat că sunt atât zboruri interne, cât şi zboruri externe, iar întârzierile vor ajunge până la 7-8 ore.

„Avem o problemă cu ceața de pe aeroport. La sosiri sunt 6 zboruri întârziate, fiind vorba despre cursele care trebuiau să aterizeze de la București, Bologna, Paris – Beauvais, Londra-Luton sau Birmingham. La plecări, au întârzieri alte 6 curse care urmau să plece spre Londra – Luton, Bologna, Paris –Beauvais, Istanbul sau Iași, iar cursa spre Dublin a fost anumală. Unele întârzieri ajung și la 6 ore, iar în aeroport sunt sute de pasageri care așteaptă reluarea zborurilor”, au declarat  reprezentanții aeroportului clujean.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro