Reclamă
Reclamă

Marcel Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai muzicii românești, recunoaște că gelozia își face apariția în relația sa cu Violeta, cu care este căsătorit de peste 30 de ani. Cântărețul a mărturisit că gelozia vine din partea sa, nu a soției sale, fostă balerină la Teatrul Bolșoi din Moscova. Cei doi au împreună trei copii.

„În căsnicia mea, faptul că sunt artist, nu pot să spun că a cauzat cumva. În 30 și ceva de ani, noi nu am apucat să ne plictisim unul de celălalt. Cred că artiștii iubesc mai cu patos, așa cred eu, dar depinde. Înainte, totul era mult mai natural. Pe mine mă apucă uneori gelozia, nu pe ea. Soția mea a fost balerină, arată foarte bine, mereu îi zic să fie cuminte”, a declarat Marcel Pavel.

Marcel Pavel și Violeta s-au cunoscut în 1992, într-o perioadă plină de schimbări. Relația lor nu a fost una de dragoste la prima vedere, așa cum mărturisește și Violeta: „Pe soțul meu (viitor, pe atunci) l-am cunoscut în ’92. Nu a fost dragoste la prima vedere, nici la a doua, dar Marcel a fost întotdeauna charismatic și a reușit să-mi pătrundă în minte și în inimă. Dar nu, nu mă vedeam lângă el, și cum aș fi putut spera: eu balerină, el cântăreț… nu era o combinație câștigătoare!”

Cuplul are trei copii. Cei doi băieți, Sasha și Richard, sunt amândoi pasionați de muzică. În 2013, Violeta i-a dăruit lui Marcel Pavel și o fetiță, care a primit două nume, Ioana și Iuvenalia, după bunicul ei din partea mamei. Deși sunt căsătoriți de peste 30 de ani, Marcel Pavel și Violeta nu au avut niciodată o cununie religioasă.

Reclamă

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro