Reclamă

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți seară că se fac prea multe calcule în legătură cu alegerile prezidențiale, întrebat fiind despre posibila candidatură a lui Mircea Geoană. „Facem prea multe calcule. Ați făcut calcule și la europarlamentare și ați spus că această condiție va avea 50%. După redistribuire am avut 57%. Haideți să îi lăsăm pe români”, a comentat Ciolacu la România TV.

Ciolacu și-a exprimat nedumerirea față de insistența lui Mircea Geoană de a se poziționa ca independent. „Ce nu înțeleg, în continuare, nu o înțeleg pe aia cu independent… Eu sunt independent. Asta e în zona de ipocrizie. Păi ce, ai fost independent? Că toată viața ta ai fost președinte la PSD, ai fost pus în funcții de PSD, ai candidat din partea PSD-ului. Cum ești independent?”

Liderul PSD a subliniat că alegătorii ar trebui să fie cei care decid în scrutinul electoral, iar planurile politice să fie ajustate ulterior, conform rezultatelor. „Haideți să vedem ce fac românii la vot, să îi lăsăm pe ei să decidă… Am văzut-o pe doamna Lasconi… Dacă vin pe același sistem a lui Iohannis, «nu contează ce votează românii, vă spun eu că dacă eu câștig, pe el îl pun». Păi iar nu respectăm Constituția.”

Într-un context separat, NATO a anunțat marți demisia lui Mircea Geoană din funcția de secretar general adjunct. Acesta a menționat pe Facebook că a fi în conducerea NATO a fost o onoare și privește cu mândrie la perioada petrecută în slujba Alianței.

Se așteaptă ca Mircea Geoană să facă un anunț oficial privind candidatura sa la alegerile prezidențiale în zilele următoare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro