Reclamă

MApN a trimis spre aprobare către Parlament planul pentru începerea procedurilor de atribuire a unor categorii de programe. Acestea sunt legate de sistemele de apărare antiaeriană, mașini de luptă sau rachete aer-aer care sunt dirijate prin radare cu raza medie de acțiune.

MAE, plan de apărare pus la punct

Reprezentanții birourilor permanente din cadrul MApN au luat hotărârea de a transmite cererea spre comisiile din Parlament. Acestea urmează să aprobe planurile de apărare ce vor putea fi implementate ulterior.

Arhiva presă

„Programele de înzestrare au în vedere operaţionalizarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO şi UE de planificare a apărării pentru realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. ” conform cererii de aprobare întocmite de MApN.

Prin implementarea acestor programe urmează să fie asigurate echipamente militare și armament. Acestea ar urma să sprijine anumite forțe ale Armatei Române. Dotările au ca scop „realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să le asigure supravieţuire în câmpul tactic, cu o mobilitate şi o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită”, se arată în comunicatul MApN.

Ce tipuri de echipamente militare vor fi achiziționate

Dacă Parlamentul aprobă programele, 16 sisteme de apărare antiaeriană vor fi achiziționate în primă fază. Acestea vor deservi activității Forțelor Aeriene. Pentru sectorul Forțelor Terestre alte 9 sisteme de arme de tip Shorad și 16 VShorad vor fi de asemenea achiziționate.

Pentru un astfel de program de înzestrare, statul ar urma să achite 4,2 miliarde de euro.  Conform documentului înaintat spre Parlament, achizițiile de acest gen ar urma să fie făcute și implicit plătite în două etape.

Programul care vizează mașina de luptă cu șenile prevede achiziția a 298 de complete MLI. Valoarea totală a acestui demers se ridica la 2,99 miliarde de euro.

Totodată, un al program de înzestrare ridicat la 1,9 miliarde de dolari vizează achiziția de obuziere. Acestea vor fi distribuite în cadrul a 5 unități ale Forțelor Terestre.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro