Manuela Hărăbor este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România.
Cunoscută de întregi generații, actrița s-a bucurat mereu de o carieră fulminantă. Atât pe plan profesional, cât și pe plan familial, este o femeie fericită. Recent, actrița a vorbit pentru cei de la Fanatik despre clipe mai grele prin care a trecut împreună cu fiul ei.
Experiențe dureroase
“Am avut parte de două experiențe foarte dureroase. Prima, eram în America, trebuia să mă întorc în țară, am sunat acasă și am aflat că tata îl pierduse pe Andrei în parc.
Am încercat să schimb biletele de avion, mă simțeam prinsă într-o capcană și nu știam ce să fac. După câteva ore l-au găsit pe Andrei. A vrut să-l răpească cineva, dar a intervenit jandarmeria.”, a povestit Mihaela Hărăbor în exclusivitate pentru fanatik.ro
Actrița a mai povestut despre o întâmplare când Andrei, fiul său a căzut de la etajul unu.
“A doua întâmplare, vara următoare am plecat la mare. Am închiriat un apartament cu părinții mei și Andrei. M-am întors în București că aveam spectacole și, în perioada asta de trei zile cât am lipsit, Andrei și-a spart capul. S-a aplecat peste balcon, de la etajul unu, a alunecat și a căzut în gol pe un petec de pământ de 60 de cm pătrați.
Dacă ar fi căzut pe gard sau pe beton…Am ajuns la spital, l-am găsit sedat, medicul mi-a spus că nu are nicio leziune și că a avut un noroc extraordinar. A două zi dimineață, Andrei s-a trezit și mi-a spus: “mama, hai la plajă.”, a declarat Manuela Hărăbor.
De asemenea, actrița a povestit despre dificultatea de a avea un copil cu dezabilități în România.
“E greu să crești orice copil în România. Trăim într-o țară în care statul nu este interest decât de propria persoană, propriul buzunar. De 30 de ani au dat dovadă de o lipsa gravă de respect față de cetățean. Să crești un copil cu dizabilități este dificil pentru că trebuie să te descurci singur.”, a mai adăugat actrița, pentru sursa menționată.