Manfred Weber solicită o politică de apărare europeană independentă
Președintele grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, a cerut duminică decizii rapide privind adoptarea unei politici de apărare independente a Europei, în contextul tensiunilor dintre SUA și Ucraina. Într-o declarație dată grupului de presă Funke, politicianul german a subliniat: „Dacă ne uităm la Washington, trebuie să înțelegem: Europa este singură și acum trebuie să ne înarmăm pe cont propriu.”
Weber, liderul celui mai mare grup din Parlamentul European, a afirmat că este momentul să fie făcuți pașii necesari pentru constituirea unei armate europene, semnalând că „s-a pierdut mult prea mult timp”. De asemenea, el a subliniat nevoia ca țările europene să se axeze mai mult pe achiziționarea de echipamente de apărare produse local, adăugând: „Dacă SUA nu mai sunt un prieten și un partener de încredere, atunci se pune întrebarea de ce ne cumpărăm majoritatea armelor din SUA.”
„Trebuie să ne consolidăm propria industrie de apărare”, a insistat Manfred Weber, în contextul în care susținea o mai mare independență militară a Europei față de alianțele transatlantice tradiționale. El a făcut apel la adoptarea unor decizii ferme la summitul special al UE programat joi, care va aborda teme precum sprijinul pentru Ucraina și apărarea europeană.
Comentariile vin la scurt timp după ce președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut o dispută publică în Biroul Oval al Casei Albe, ceea ce a accentuat tensiunile internaționale și a subliniat nevoia Europei de a se poziționa strategic în cadrul unei politici externe și de securitate comune.





