Reclamă

Rezultatele analizelor efectuate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au confirmat că mâncarea servită elevilor în mai multe școli din Mehedinți era contaminată cu Listeria, după ce peste 100 de copii au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară. Astfel, activitatea firmei de catering responsabile a fost suspendată.

Teste prelevate din alimentele furnizate de firma de catering au indicat prezența bacteriei Listeria monocytogenes în două din cele șapte probe analizate. Adriana Ganea, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Mehedinți, a declarat: „Din produsul finit, din cele șapte probe, două probe au ieșit pozitive, deci este prezentă Listeria monocytogenes, iar etapa următoare constă în faptul că trebuie tipizată la un laborator din București”.

În urma acestor constatări, autoritățile au deschis o anchetă la nivel european pentru a identifica sursa exactă a bacteriei în materia primă. Controalele urmăresc să stabilească dacă sursa contaminării provine de la operatorii economici prin manipulare directă sau dacă a avut loc în timpul procesării produselor precum șunca.

Adriana Ganea a subliniat importanța identificării corecte a sursei: „Se fac aceste controale pentru a depista exact care poate fi sursa contaminării. Sursa contaminării poate fi de la operatorii economici printr-o contaminare directă, adică mâinile personalului sau există posibilitatea ca atunci când această șuncă a fost preparată să fi fost contaminată la rândul ei, deci în momentul preparării”.

Firma de catering a primit o ordonanță de suspendare a activității, iar îmbunătățirile necesare trebuie implementate înainte de reluarea activității. Acest proces include verificarea exhaustivă a defectelor remarcate în timpul controlului. Reluarea activității este condiționată de obținerea unor rezultate satisfăcătoare din partea laboratorului din București și îndeplinirea tuturor cerințelor de siguranță alimentară.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro