Scandal de proporții într-un dintre cele mai cunoscute așezări monahale din România

Mănăstirea Frăsinei denumită și Athosul românesc este una dintre cele mai frumoase din țara noastră. Așezământul monahal este localizat la 25 de kilometri de Rămnicu Vălcea în comuna Muereasca. Locul este încărcat de sfințenie, având un legământ aparte lăsat de Sfântul Calinic. Prin prisma acestuia, femeilor le este interzis accesul în așezământul monahal. Recent, un scandal uriaș a izbucnit în obștea mănăstirii. Totul după ce preoților călugări le-a fost interzis să mai slujească și în biserica unde au acces femeile.

Mănăstirea Frăsinei, despre istorie și sfințenie

Mănăstirea Frăsinei a avut pusă piatra de temelie în anii 1700. Lăcașul de cult este inclus în lista monumentelor istorice ale țării abia în 2015. În scrieri se arată că în 1710 doi călugări, Ilarion și Ștefan. Se presupune că aceștia fug de răscoalele care încep în 1709 în Transilvania.

Mănăstirea a avut inițial titulatura de Schit, iar sub această formă până în 1780. Ulterior, lăcașul a fost cotropit de austrieci. Aceștia au golit biserica de obiectele de valoare. Totuși lăcașul de cult a rămas în picioare în urma acestor prigoane.

Așezarea este vizitată de Sfântul Calinic în 1857. Acesta este impresionat de frumusețea locului.  Sub îndrumarea acestuia pornesc lucrările pentru noua biserică.

Sfântul Calinic a legat mai târziu de acest loc un regulament sau un legământ strict. Acesta este păstrat și în prezent cu mare sfințenie.

Legământul presupune ca femeile să nu pășească în zona mănăstirii. Pentru femei a fost construită o biserică la baza dealului. Rând pe rând, preoții și călugării coborau în biserica de jos pentru a sluji. O altă parte a regulamentului Sfântului Calinic este ca în cadrul obștii mănăstirii să nu se consume carne.

Legământul presupune ca femeile să nu pășească în zona mănăstirii. Pentru femei a fost construită o biserică la baza dealului. Rând pe rând, preoții și călugării coborau în biserica de jos pentru a sluji. O altă parte a regulamentului Sfântului Calinic este ca în cadrul obștii mănăstirii să nu se consume carne.

Regulamentul a fost instaurat după un model din Muntele Athos, după o vizită acolo a Sfântului Calinic.

Cei care încalcă legământul pot atrage asupra lor blesteme. De altfel, au existat câteva cazuri în trecut care au marcat profund prin deznodământ. Persoane care au încălcat regulamentul au amuțit sau au suferit accidente grave.

Mănăstirea Frăsinei în mijlocul prigoanei vremurilor

De același regulament se leagă și prigoana care s-a abătut asupra lăcașului de cult în astfel de vremuri. Recent, ÎPS Irineu a decis ca biserica de jos, cea în care aveau voie și femeile să fie închisă. Astfel, călugării sa nu mai poată coborî de la mănăstire, pe rând, așa cum o făceau, pentru a sluji.

Decizia a venit la pachet cu un blestem pus de ÎPS Irineu. Acesta a motivat că hotărârea are la bază anumite sminteli produse din rândul monahilor. Documentul cu legământ de blestem este redactat spun unii credincioși într-o manieră aspră.

Observând cu durere că monahii și clericii au produs mari sminteli, semnalate în decursul timpului. Hotărâm în numele Sfintei Treimi ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor nimeni dintre monahi și cei hirotoniți, să nu mai coboare la această biserică și să nu mai săvârșească vre-o slujbă bisericească.„, se arată în actul respectiv.

Deși a fost semnat inclusiv de fostul stareț de la Frăsinei, părintele Ioanichie, documentul nu este văzut cu ochi buni de obștea mănăstirii. De altfel, în mediul online a circulat inclusiv o înregistrare audio de la „negocierile” purtate de ÎPS Irineu cu monahii.

„-Respect, dar nu semnez”, se aude spunând părintele Ioanichie pe înregistrare.

Monahul este considerat un mare sfânt în viață, ducând un trai ascetic, în curăție. De altfel, mulți credincioși spun că părintele Ioanichie are darul înainte vederii.

Scandalul de la Mănăstirea Frăsinei a creat multă isterie în rândul credincioșilor. Inclusiv în mediul online au fost iscate numeroase controverse în acest sens. Totodată, BOR a considerat nul actul întocmit de ÎPS Irineu.

În tot acest tumultuos scandal, ieri, locuitorii din județul Vâlcea au aflat cu stupoare că drumul spre Mănăstirea Frăsinei se surpă la propriu. Mulți credincioși sunt de părere că acest fapt ar fi legat de blestemul aruncat asupra locului de ÎPS Irineu.

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.