Reclamă

Oana Lis este o fire pozitivă, iar nu de puține ori aceasta încearcă să-și binedispună persoanele ce o urmăresc pe conturile de socializare. Cu toate că este mai mereu pusă pe glume, vedeta ascunde o mare durere în suflet. An de an, în Săptămâna mare aceasta rememorează un moment tragic din viața sa: pierderea mamei.

Invitată în cadrul unei emisiuni, Oana Lis a făcut declarații cutremurătoare. Pe când avea vârsta de 13 ani, soția fostului primar al Capitalei și-a pierdut mama chiar în săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale. Ani de-a rândul Oana a suferit în această perioadă, mai ales când vedea familii care se strâng împreună la masa de sărbători. Cu toate că a trecut mult timp de atunci, această rană nu s-a vindecat niciodată pentru Oana lis.

Și-a pierdut mama în Săptămâna mare

Sursa: Social media

„În Săptămâna Mare a murit mama mea, nu o să uit niciodată lucrul ăsta, sunt mai emotivă în perioada asta. Bineînțeles că lumea de sărbători se adună cu familia, iar eu mulți ani am suferit când vedeam lume. S-a întâmplat când eram mai mică, când aveam 13 ani, dar lucrul acesta nu se uită niciodată.” a declarat Oana Lis în cadrul unei emisiuni

La începutul lunii martie, Oana Lis a trecut prin momente dificile. Atât partenerul său de viață, cât și bunica sa au ajuns de urgență la spital. Durerea a fost cu atât mai mare întrucât cei doi au avut nevoie de îngrijiri medicale în același timp.

 „Problema mea este că e și bunica mea bolnavă în același timp și la aceeași oră la care am sunat pentru salvare pentru Viorel, am sunat și la Caracal pentru salvare pentru bunica mea. Sufletul meu este rupt în două pentru că ele sunt persoanele pe care le iubesc cel mai mult și îi consider familia mea. Mă rog la Dumnezeu să se facă bine amândoi sau măcar unul dintre ei.” a declarat Oana Lis pentru substantial.ro


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro