Reclamă

Mama lui Iancu Sterp are planuri cu banii de la Survivor România, dacă fiul ei va câștiga. Bucurie mare a fost în familia lui Iancu, în momentul în care acesta a intrat în marea finală. Femeia are de gând să investească banii pe care posibil îi va aduce acasă Iancu într-o casă pentru el. Dacă el va fi cel care va câștiga rămâne de văzut sâmbătă, 30 mai.

Ce a declarat mama concurentului?

Lupta pentru marele premiu nu va fi deloc una ușoară, pentru că în finală au rămas cei mai buni dintre ei. Alături de Iancu în bătălie au rămas Elena Ionescu, una dintre cele mai îndrăgite concurente din competiția derulată în Republica Dominicană; Lola, poate cea mai puternică participantă în concurs și Emanuel,; un concurent extrem de îndrăgit de oamenii de acasă.

Toți își fac planuri cu banii pe care i-ar putea aduce acasă sâmbătă, dar numai unul va avea parte de ei. 250.000 de lei nu sunt deloc bani puțini, iar Geta Sterp, mama lui Iancu, are deja planuri mari cu ei. Speră ca fiul ei să fie cel c are câștigă, pentru că plănuiește să îi ridice o casă, acolo aproape de ei. Casa va fi una în care Iancu își va aduce viitoarea soție. Dacă el va fi cel care va câștiga această sumă de bani, rămâne de văzut sâmbătă.

”Dacă va da Dumnezeu și va vrea el să câștige Iancu, păi, din premiu o să îi fac o casă mare,; aici, la Hateg, chiar lângă mine. Noi, familia, avem niște terenuri! Îi dau unul și lui și apoi mă ocup de construcția vilei; una mare, cu etaj, piscină, studio de muzică, de toate. Ce o să își dorească el. Acolo, să fie locul lui, unde să își aducă și viitoarea soție. Dacă va da Dumnezeu și va vrea el să câștige Iancu; păi, din premiu o să îi fac o casă mare, aici, la Hateg, chiar lângă mine. Noi, familia, avem niște terenuri, îi dau unul și lui și apoi mă ocup de construcția vilei, una mare, cu etaj, piscină, studio de muzică, de toate. Ce o să își dorească el… Acolo, să fie locul lui, unde să își aducă și viitoarea soție”, a spus mama lui Iancu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro