Andreea, mama gemenilor care și-au pierdut viața după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă. În ciuda afecțiunilor medicale pe care le suferă, inclusiv epilepsie, tulburări de personalitate și tulburare depresivă recurentă, instanța a respins cererea de întrerupere a pedepsei pe motive medicale.
Incidentul tragic a avut loc în august 2021, iar mama gemenilor a fost în direct pe TikTok în momentul în care copiii au căzut de la înălțime. Andreea a fost ulterior trimisă în spatele gratiilor, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit.
Investigațiile amănunțite efectuate de Institutul Național de medicină Legală ”Mina Minovici” au relevat că Andreea suferă de epilepsie, tulburări de personalitate și o formă recurentă de depresie. Cu toate acestea, concluzia raportului medical a indicat că aceasta poate fi tratată în regim penitenciar, astfel că instanța a respins cererea de întrerupere a pedepsei.
În 2022, Andreea a fost decăzută din drepturile părintești asupra fiului ei cel mare, care se afla în cameră cu ea la momentul tragediei. Băiatul de șapte ani a ajuns în grija tatălui său.
Într-un dosar al cererii de întrerupere a pedepsei, avocatul Andreei a precizat că “starea de stres pe care a avut-o prin pierderea a doi copii, starea de reținere în arest, necesitatea de avea o alimentaţie corespunzătoare, de a evita şocurile, toate duc la textul de lege privind imposibilitatea executării pedepsei, are însoţitor, pentru ca are căderi dese de memorie, apreciază că se poate dispune întreruperea executării pedepsei, nu este o cerere abuzivă, este o problema și o dramă de viață, care i-ar da posibilitatea acestei persoane, o perioadă să iasă și să se trateze, astfel încât să poată să-şi execute şi pedeapsa, să poate sa nu devină o povară pentru societate”.
În momentul producerii tragediei, Andreea era sub influența unor substanțe interzise, printre care mefadrona și o altă substanță psihoactivă realizată dintr-un amestec de ierburi și material vegetal măcinat, dar și substanțe chimice halucinogene pentru a imita efectul THC din canabis.
După moartea copiilor ei, Andreea a fost internată la Psihiatrie, iar după câteva săptămâni s-a putut întoarce acasă. Într-o transmisie live pe TikTok, ea a declarat: ”Îmi este dor de voi, copiii mei. Vina mea a fost că nu am fost atentă la voi, dar nu eu v-am omorât, nu eu v-am aruncat pe geam. Stați în banca voastră, nu mai criticați, că eu știu mai bine ce este. Nu mi-am omorât eu copiii. Sunt copiii mei, îi iubesc și sufăr enorm după ei”.