Reclamă

Primele rezultate preliminare ale alegerilor prezidențiale din Republica Moldova o plasează pe Maia Sandu pe primul loc, aceasta acumulând peste 33% din voturi după centralizarea a 21% din totalul proceselor verbale. Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a început centralizarea rezultatelor duminică seara, menționând că rezultatele au venit în special din localități rurale, în timp ce cele din secțiile urbane mai mari sunt încă în procesare.

Cu câteva ore înainte de finalizarea votului, Maia Sandu a lansat un apel către cetățeni pe Facebook: „Vreau să mă adresez și celor care nu au ajuns încă la secțiile de vot. Nu stați deoparte. Veniți alături de toată țara, veniți alături de toată comunitatea noastră mare și frumoasă. Ieșiți la vot! Votați pentru voi, votați pentru familiile voastre, votați pentru țara noastră”, a declarat Maia Sandu.

Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, până la ora 21:00, peste 1,55 milioane de cetățeni și-au exercitat dreptul de vot, reprezentând peste 51,5% din populația cu drept de vot a Republicii Moldova. Din aceștia, peste 124.000 de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani au votat, ceea ce reprezintă peste 8% din numărul total al cetățenilor participanți și peste 46% din tinerii cuprinse în acea categorie de vârstă.

Simultan, a fost atins și pragul necesar pentru validarea referendumului pro-UE, cu o participare de 49,81% la ora 21:00. Aceasta întrece pragul cerut de o treime din numărul total al alegătorilor pentru validarea referendumului constituțional ce va introduce în Constituție faptul că identitatea poporului este europeană și obiectivul strategic este integrarea în Uniunea Europeană.

Cetățenii Republicii Moldova au votat duminică atât pentru primul tur al alegerilor prezidențiale cu 11 candidați înscriși, cât și pentru referendumul de schimbare a Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro