Reclamă

Republica Moldova dă semne că se teme de un posibil conflict cu Rusia. Așa că Maia Sandu, președintele țării, a avut un mesaj clar pentru liderii lumii, în special pentru statele membre NATO. Moldovenii cer ajutoare ca să-și fortifice sistemele de apărare.

Liderii lumii s-au întâlnit în acest sfârșit de săptămână la Munchen, Germania, unde a avut loc Conferința de Securitate. Au luat parte oficialii ai țările membre NATO, precum și liderii altor state din Europa.

Printre ei s-a numărat și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Șeful de stat de la Chișinău a avut un mesaj clar pentru celelalte state.

Mai exact, Maia Sandu a solicitat ajutor pentru ca Republica Moldova să-și poată apăra independența în fața Federației Ruse. În ultimele luni, tensiunile dintre cele două țări au ajuns la tensiuni maxime. Iar Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a avertizat că Vladimir Putin ar avea în plan să atace Chișinăul.

Președintele moldovenilor nu a cerut însă arme, ci sisteme prin care Republica Moldova să se poată apăra în fața unei eventuale amenințări. Apelul Maiei Sandu a fost făcut direct către Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Cea mai mare problemă pe care o avem acum este necesitate unui sistem de supraveghere și apărare antiaeriană. Acest lucru este necesar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune. Așadar, dorim ca partenerii noștri să ia în considerare acest tip de asistență de care avem nevoie urgent., a spus Maia Sandu.

Maia Sandu: Neutralitatea nu ne poate apăra

În plus, liderul de la Chișinău a vorbit și despre eventualitatea unui conflict cu Rusia. Maia Sandu a clarificat că în contextul războiului din Ucraina, țara sa va rămâne neutră.

Cu toate acestea, ea a explicat că condiția Rusiei, ca țările neutre să nu-și fortifice sistemele de apărare, trebuie exclusă din discuție.

Este clar că neutralitatea nu ne poate apăra. Una dintre retoricele propagandei ruse este că neutralitatea înseamnă că țara nu trebui să-și întărească sectorul de apărare, ceea ce nu are niciun sens. Nu se pune problema schimbarea neutralității, dar, cu siguranță, Republica Moldova ar trebui ajutată., a mai declarat președintele Republicii Moldova.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro