Reclamă

Sărbătorita zilei este Maia, fiica lui Teo Trandafir, care a împlinit 18 ani. Prezentatoarea Tv i-a făcut câteva urări tinerei cu care se înțelege de minune, așa cum declara aceasta în urmă cu ceva timp.

Mesajul postat de Teo Trandafir în mediul online

Teo Trandafir și Maia au o relație specială, iar tânăra o consideră pe vedeta de la Kanal D ca o bună prietenă. Prezentatoarea Tv a mărturisit că viața i s-a schimbat radical atunci când a decis să o adopte pe aceasta și că a făcut eforturi pentru a-i oferi cea mai bună educație. Postarea lui Teo Trandafir nu a trecut neobservată. Multe vedete i-au făcut urări tinerei, printre care Ilinca Vandici și Bella Santiago.

„Sunt 18 ani de fericire, îngerul meu sărbătorit. Azi ești majoră, iar cadoul tău pentru mine e o viață senină, împlinită. Îți mulțumesc! La mulți ani, Maia mea!”, este mesajul postat de Teo Trandafir pe Instagram la care a atașat și o poză de când Maia era doar un bebeluș.

În cadrul interviului acordat pentru emisiunea „În Oglindă”, Teo Trandafir a mărturisit că nu s-a văzut mamă. Lucrurile s-au schimbat atunci când a adoptat-o pe Maia, prezentatoarea Tv temându-se totuși că nu va putea avea grijă de ea. Chiar dacă inițial avea câteva rețineri cu privire la viața de mamă, în prezent, Maia este cea care îi aduce bucurie.

„E un sentiment ciudat când copilul îți împlinește 18 ani. O întrebam: cum e? Ești majoră! E cum era și acum două minute. La 7:30 eram călare peste copil. Am întrebat-o: cum e? Mi-a zis: nu, mă simt exact ca ieri. Nu cred că facem petrecere. Poate vine ea încoace, cine știe. Mergem direct la Bella (n.r. restaurantul Bellei Santiago)!”, i-a mărturisit Teo Trandafir lui Mihai Ghiță.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro