Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a publicat o informaţie cum că au fost găsite mai multe neclarităţi şi nepotriviri între situaţia din teren şi cea din hărţi, atunci când vine vorba despre proiecte PNDL. În urma verificărilor,  peste 146 de milioane lei nu vor mai ajunge la aproximativ 187 de solicitări pentru proiecte în 11 judeţe.

Reclamă

Principalele verificări au fost făcute de Corpul de control al ministrului şi inspectorii din Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar centralizarea nu stă deloc bine la obiective de investiţii din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Tulcea, Vrancea după datele care urmează:

– Corpul de control a verificat 173 de proiecte pentru care existau solicitări de plată în valoare totală de 177.129.282 de lei, trimise de unităţi administrativ-teritoriale din 12 judeţe, şi au fost identificate 38 de solicitări nepotrivite, cu o valoare totală de 45.706.000 lei.

Reclamă

– Inspectorii ISC au verificat 2.911 solicitări de plată, rezultatele fiind următoarele:

  • pentru PNDL I, din 410 solicitări verificate:

– 20 (în valoare totală de 8.327.000 de lei) au fost găsite neconforme

– 6 (în valoare totală de 3.375.000 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari
– celelalte 384 de solicitări (în valoare totală de 217.000.000 lei) vor fi plătite

  • pentru PNDL II, din 2.624 de solicitări verificate:

– 86 (în valoare totală de 52.857.000 de lei) au fost găsite neconforme

– 37 (în valoare totală de  35.932.937 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari
– celelalte 2.501 de solicitări (în valoare totală de 1.570.707.281 de lei) vor fi plătite.