Antonio Pican și Bibi au pus punct relației lor anul acesta.

Deși la mijloc era vorba chiar și de o logodnă, se pare că sentmentele nu au mai fost la fel de puternice. Probleme de cuplu și-au spus cuvântul, așa că au decis să meargă pe drumuri separate.

CITEȘTE ȘI Bibi l-a uitat pe Antonio Pican. Cine este noul iubit al artistei

Antonio Pican și Bibi și-au dezamăgit fanii anul acesta. În timp ce mulți se așteptau ca artista să îmbrace rochia de mireasă, cei doi au demonstrat că viața este imprevizibilă. Antonio și logodnica lui s-au despărțit și, din câte spun chiar ei, a fost cea mai sănătoasă decizie pe care o puteau lua.

Acum, ambii artiști sunt liniștiți și fericiți. Sau, cel puțin, așa susțin ei. Recent, ambii au fost invitaâi la câte o emisiune, iar subiectul legat de relația lor a fost unul inevitabil. Deși glumește mai mereu, de data asta, Antonio Pican a părut foarte vehement în declarații. Artistul susține că nu este pregătit ăentru o nouă relație, iar motivul este unul foarte simplu.

Mai are sau nu Antonio Pican sentimente pentru Bibi?! Ce spune artistul la jumătate de an de la despărțire
Social media

Antonio Pican, mai sincer ca niciodată

Deși mulți s-ar fi așteptat ca acesta să mai aibîă sentimente ăpentru Bibi, ei bine, realitatea este alta. Artistul a recunoscut că nu mai simte nimic pentru fosta lui iubită și așa este cel mai sănătos pentru el. Pican și-a găsit refugiul în muzică, iar cele mai recente piese exprimă clar stările prin care trece.

Recent, Antonio a fost surprins în ipostaze destul de tandre cu Andreea Bostanica, una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe TikTok. Cei doi s-au jucat puâin cu răbdarea fanilor, dar se pare că nu este vorba de sentimente între ei.

În timp ce Pican este concentrat pe carieră. Bibi se pare că a depășit mai repede momentul. Ba mai mult, artista este deja într-o relație, dar nu are de gând să dezvăluie identitatea celui care o face fericită.

@bibi.fp.pe.viata43♬ sunet original – BIBI?