Compania Metrorex a scos la licitaţie un contract în valoare de de 450 milioane de lei pentru înlocuirea căii de rulare pe Magistrala Berceni-Pipera. Această rută este una dintre cele mai folosite din București, iar lucrările de reabilitare vor afecta grav mii de persoane care circulă permanent cu metroul. Pe lângă înlocuirea şinelor, se vor face şi lucrări de instalaţii în interstaţii, ceea ce înseamnă că traficul va fi restricţionat pe această rută sau chiar suspendat, a menționat cotidianul.ro.

În caietul de sarcini al licitaţiei se precizează că unele lucrări se vor face noapte, când metroul nu merge, altele în week-end, dar se va lucra şi ziua.


„Execuţie lucrări de construcţii şi instalaţii pentru obiectivul Îmbunătăţirea serviciilor de transport public de călători cu metroul pe Magistrala 2. Berceni – Pipera. Înlocuire cale de rulare şi instalaţii pe interstaţii, inclusiv realizarea detaliilor de execuţie, având ca obiectiv modernizarea căii de rulare şi a instalaţiilor de pe interstaţii, ceea ce va permite, la punerea în funcţiune, creşterea frecvenţei de operare, reducerea duratei de deplasare cu metroul, creşterea gradului de confort al pasagerilor, diminuarea cheltuielilor de operare şi întreţinere pentru Magistrala 2 de metrou şi creşterea gradului de siguranţă în exploatare”, este anunţul din SICAP.
Ofertele trebuie depuse până în luna mai a lui 2020, contractul are o durată de 4 ani, lucrările se întind pe 19 km, oferta financiară contează în proporţie de 60%, restul fiind componenta tehnică.
Proiectul este finanţat din fonduri UE, prin programul Infrastructura Mare.
Magistrala 2 are 14 staţii şi transportă cel mai mare număr de călători – peste 45% din cei 700.000 călători transportaţi în fiecare zi de Metrorex.
La orele de vârf, Metrorex asigură un interval de circulaţie de 3 minute, maxim din punct de vedere tehnic. Cu 2 luni în urmă, Metrorex a anunţat că va extinde cu încă o staţie această linie, în partea dinspre Berceni.
40 milioane de euro vor costa lucrările, din care 85% fonduri europene. Acum 3 ani, se vorbea şi de încă 2 staţii înspre Pipera, dar lucrurile au rămas, deocamdată, la nivel de discuţii.