Un număr destul de mare de turiști ales să petreacă minivacanța de întâi iunie în afara țării. Astfel familiile cu copii au ales destinație precum Bulgaria, Grecia, Turcia sau Cipru. Ministerul afacerilor externe a transmis o avertizare pentru cei care au ales să plece către aceste state. Călătorii sunt pregătiți legat de faptul că se preconizează ca timpii de așteptare să fie mai mari decât de obicei.
MAE, avertizare pentru românii care ies din țară
În mod special în ceea ce privește punctele de trecere către Bulgaria, situația ar putea să fie mai pronunțată în acest sens. Turiștii sunt îndemnați ai să folosească toate punctele de trecere. Totul pentru fluidizarea accesului. De asemenea călătorilor li se recomandă să se asigure că au necesarul de combustibil apă sau alimente.
Totodată și cetățenilor români care intră în țară prin punctele de frontieră , MAE le transmite același lucru. Și pe sensul de intrare situația ar putea fi exact la fel.
Cu precădere în zona podului Giurgiu Ruse, timpii de așteptare ar putea fi mult mai mari decât de obicei.
Turiștilor li se comandă să aibă pregătit bugetul necesar taxei de pod. Astfel, procedura ar putea fi mult mai rapidă. Taxa necesară pentru accesul dincolo de pod este de 2 euro. De asemenea, turiștii pot achita și cu 4 leva.
De asemenea și filmele românești de transport de marfă sau de pasageri primesc aceleași îndrumări. Acestora li se recomandă respectarea măsurilor legate de deplasările și folosirea infrastructurii din spațiul bulgar.
„În acest context, este subliniată importanța informării corecte a cetățenilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Informații suplimentare pot fi accesate astfel:
cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;
cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;
cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;
cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;
cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia: pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Republica Bulgaria: www.customs.bg.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.”, arată informarea emisă de MAE.