Reclamă

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a semnat oficial legea referitoare la reforma sistemului de pensii, sâmbătă, după ce aceasta a fost aprobată de Curtea Constituțională a țării. Printre prevederile noii legi se numără majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Curtea Constituțională a Franței a dat vineri aviz favorabil planului de reformă a pensiilor propus de președintele Macron, în ciuda lunilor de proteste și greve care au avut loc în urma anunțării acestei inițiative. Sindicatele au anunțat deja că vor organiza ample proteste de 1 mai, Ziua Internațională a Muncii.

A crescut vârsta de pensionare în Franța

Consiliul Constituțional, alcătuit din nouă membri, a decis că prevederile principale ale reformei, printre care creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani și extinderea perioadei de contribuție necesare pentru obținerea unei pensii integrale, sunt conforme cu legislația franceză. Astfel, sâmbătă dimineața, Jurnalul Oficial al Franței – echivalentul românesc al Monitorului Oficial – a publicat textul legii privind reforma sistemului de pensii, în care vârsta de pensionare a fost modificată de la „șaizeci și doi” la „șaizeci și patru” de ani.

Macron a ignorat nemulțumirile francezilor! Vârsta de pensionare a fost majorată în Franța
Colaj Substantial

Această reformă a sistemului de pensii face parte dintr-un efort mai larg al guvernului francez de a moderniza și de a asigura sustenabilitatea sistemului de securitate socială, având în vedere schimbările demografice și creșterea speranței de viață. O serie de măsuri au fost, de asemenea, anunțate pentru a încuraja oportunitățile de formare profesională și pentru a îmbunătăți condițiile de muncă pentru cei care lucrează în sectoarele solicitante din punct de vedere fizic.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro