Sari la conținut
Ultimele știri
Sport

Luna februarie, decisivă pentru Simona Halep! Sportiva ar putea scăpa de acuzațiile de dopaj

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Suspendarea temporară a Simonei Halep în urma unui presupus caz de dopaj a creat incertitudine cu privire la viitorul ei în tenis. În prezent, ea așteaptă decizia finală în ceea ce privește situația sa. Situția în cazul presupusului dopaj al Simonei Halep rămâne încă nesigură, deoarece verdictul final se lasă așteptat. Cu toate acestea, în viitorul apropiat, Halep se pregătește să iasă din clasamentul WTA, deoarece pierde din ce în ce mai multe puncte. Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep, și-a exprimat surprinderea sa față de durata procesului. De asemenea, este ferm convins că, indiferent de decizie, Halep nu va renunța la tenis. Anunțul uimitor al lui Marcu despre Halep Acesta a declarat că, orice s-ar întâmpla, Simona nu se va lăsa de tenis. Deși nu a vorbit cu ea în ultimul timp, el știe că trece printr-o perioadă dificilă. Incertitudinea cu privire la viitor i-a creat dificultăți în a-și planifica pregătirea și a-și stabili obiectivele. Marcu a fost surprins de durata procesului și consideră că situația este de neînțeles. Cu toate acestea, el nu își poate da cu părerea cu privire la verdict, dar este sigur că Halep nu a încălcat regulile. El a subliniat că a avut mereu o relație bună cu sportiva și că i-a dorit mereu binele. Colaborarea lor în trecut Sub îndrumarea lui Adrian Marcu în 2013, Simona Halep a avut performanțe remarcabile, câștigând trei titluri WTA la New Haven, Moscova și Sofia. În noiembrie același an, colaborarea lor a luat sfârșit. Cu toate acestea, Adrian Marcu s-a alăturat din nou Simonei Halep în septembrie 2021, dar au decis să pună capăt colaborării lor după Australian Open 2022. Opinia lui Adrian Marcu despre colaborarea cu Simona Halep Când s-au reunit, Marcu i-a spus Simonei că ar fi fost de acord să lucreze cu ea doar dacă era pregătită să facă acest lucru la nivel înalt. El a menționat că antrenarea implică mult timp și dedicare și că au avut mereu o relație bună. Marcu a subliniat că mereu i-a dorit binele Simonei și că nu își reproșează nimic. El consideră o onoare să fi lucrat cu numărul 1 mondial și să fi contribuit la succesul ei.

Luna februarie este una extrem de importantă pentru Simona Halep. Tenismena ar urma să fie audiată la finalul lunii februarie, în cazul de dopaj în care este implicată. Jurnaliștii de la TennisUpToDate susțin că această audiere este esențială fiindcă ar putea întoarce situația în favoarea sportivei din România.  

După ce a fost depistată pozitiv la un test antidoping și Halep, a început să își pregătească apărarea. Echipa angajată de sportivă în acest context a reușit să descopere sursa contaminării. Se pare că Simona Halep s-ar fi contaminat din cauza unui supliment nutritiv. Acesta ar fi conținut substanța Roxadustat, însă pe eticheta acesteia nu era specificat acest lucru. 

Simona Halep va fi audiată la finalul lunii februarie

„Simona Halep va avea o audiere la sfârșitul lunii februarie pentru a încerca să-și demonstreze nevinovăția. Lumea tenisului a fost șocată să audă că Simona Halep a fost testată cu o substanță interzisă după eliminarea de la US Open. Și al doilea eșantion a conținut aceeași substanță interzisă. Ea și-a proclamat nevinovăția și a început o luptă pentru a dovedi acest lucru, cu o audiere esențială care va avea loc”, a scris TennisUpToDate.

Luna februarie, decisivă pentru Simona Halep! Sportiva ar putea scăpa de acuzațiile de dopaj

Simona Halep speră să scape de suspendarea temporară, fiindcă a avut mult de pierdut în tot timpul în care nu a avut voie să joace niciun meci oficial. Fiindcă nu a avut voie să participe la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2023, Halep a pierdut 240 de puncte. De asemenea, românca a coborât în clasamentul WTA, pe locul 15. 

Dumitru Dragomir: E româncă, trebuie să o dea exemplu

Deși multe persoane cred în Simona Halep și susțin că sportiva va scăpa cu bine din toată această situație, sunt și voci negativiste. Dumitru Dragomir, de exemplu, spune că Halep nu va scăpa neșifonată din această situație. 

Mai mult, el consideră că sportiva are cariera ca și încheiată, din cauză că este româncă. 

„Nu are nicio șansă pentru că e româncă! E româncă și trebuie să o dea exemplu. Nu numai doi ani sau un an, și 9 luni dacă îi dă suspendare, părerea mea e că e gata”, a încheiat Dumitru Dragomir. 

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Sport