Olena, soția lui Volodimir Zelenski, a făcut de curând mai multe dezvăluiri despre care până acum nu s-a știut nimic. Se pare că, pe lângă milioanele de familii ucrainene care au fost nevoite să se despartă din cauza războiului se află și cea a președintelui.
Soția lui Volodimir Zelenski, Olena, a explicat că a trecut mai bine de o lună de când președintele Ucrainei nu a mai văzut-o pe ea sau pe cei doi copii pe care îi au împreună. Liderul de la Kiev este nevoit să stea departe de cei dragi pentru a îi proteja.
Olena și Volodimir Zelenski nu s-au mai întâlnit de peste o lună
Atunci când trupele ruse au invadat Ucraina, președintele Volodimir Zelenski și prima doamnă Olena Zelenska au refuzat să fugă sau să cedeze. Partenera de viață a liderului de la Kiev a oferit un interviu jurnaliștilor de la CNN, fiind întrebată dacă a reușit să-și vadă soțul de la începutul conflictului militar.
„Volodimir și echipa sa locuiesc, de fapt, în biroul președintelui. Din cauza pericolului, ne-a fost interzis, mie și copiilor mei, să rămânem acolo. Așadar, de mai bine de o lună comunicăm doar telefonic.
Întotdeauna am știut că el a fost și va fi un sprijin de încredere pentru mine. Apoi a devenit un tată minunat și un sprijin pentru familia noastră. Și acum a arătat aceleași trăsături. El nu s-a schimbat. Doar că mai mulți oameni l-au văzut acum prin ochii mei”, a declarat Olena pentru sursa amintită mai sus.
Cum le explică Olena războiul copiilor ei și a lui Volodimir Zelenski
Mai mult decât atât, Olena Zelenska a dezvăluit cum le-a explicat celor doi copii pe care îi are cu președintele ucrainean situația de acum din țara lor natală, în contextul războiului cu Rusia.
„Din fericire, copiii sunt cu mine. Și, după cum am spus, când există cineva de care trebuie să ai grijă, acest lucru este foarte disciplinant. Apropo, se aplică și copiilor înșiși – aceștia au crescut dramatic în această perioadă și se simt responsabili unul pentru celălalt și pentru cei din jurul lor.
Nu trebuie explicat nimic în mod specific. Vorbim doar despre tot ce se întâmplă. Când mă uit la interviurile copiilor din Bucha sau aud poveștile prietenilor mei despre copiii lor, îmi dau seama că cei mici nu înțeleg totul la fel cum o fac adulții. Ei privesc în esență. Așa cum a spus un copil mic: ”De ce sunt rușii atât de răi cu noi? Au fost bătuți acasă?”, a mai spus Olena Zelenska.