În plină pandemie provocată de coronavirus, când fiecare stat afectat ia propriile măsuri, apar din ce în ce mai des confuzii.

Măsurile luate în unele tări nu sunt aplicate în toate sau nu sunt valabile la nivel mondial, iar premierul României a vrut să clarifice acest lucru.

Ludovic Orban a oferit astăzi explicații cu privire la unele neînțelegeri care au apărut în spațiul public cu privire la suspendarea temporară a exportului de cereale, biscuți și turtă dulce. Premierul a ținut să explice faptul că suspendarea exportului acestor produse nu se aplică și în țările din Uniunea Europeană.

„Tocmai pentru a nu intra în criză alimentară am luat această decizie. Am evaluat, pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Agriculturii, situaţia stocurilor pe anumite produse agricole şi pentru a garanta faptul că va exista o cantitate suficientă de grâu, de porumb, de floarea soarelui sau produse derivate, am luat decizia, pe perioada stării de urgenţă, să interzicem exportul. Nu exportul spre ţările Uniunii Europene, vreau să fac această precizare, pentru că, din păcate, s-a transmis greşit informaţia, noi nu am interzis şi nici nu putem interzice exportul în ţări din Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, unde există libertate deplină de circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, ca atare, interdicţia nu se referă la exporturile către ţări din Uniunea Europeană, ci către ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană „, a declarat Ludovic Orban, vineri, la Antena 1, întrebat dacă România este în pericol să intre într-o „criză de pâine” după ce s-a luat decizia interzicerii exportului de cereale.