Reclamă

Ludovic Orban a fost desemnat candidat la alegerile prezidențiale, cu susținerea Forței Dreptei, Partidul Mișcarea Populară (PMP), Alternativa Dreaptă și Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalace. Aceste formațiuni politice au convenit asupra formării Alianței Forțelor de Dreapta, cu o orientare liberal-conservatoare.

Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat în cadrul Congresului susținerea candidaturii lui Ludovic Orban. „Domnule președinte, din acest moment sunteți candidatul alianței liberal-conservatoare pentru funcția de președinte al României”, a declarat Tomac după ce decizia a fost votată.

Cu ocazia Congresului, s-a oficializat și constituirea Alianței Forțelor de Dreapta. „Este cea mai mare înșelătorie din politica românească, după 1989, să îți spui că ești de dreapta dar să stai zi de zi cu PSD-ul și să le promiți celor care te vor alege că după alegeri tot cu PSD vor colabora. Votul pentru PNL este un vot pentru PSD”, a mai spus Tomac, evidențiind nevoia unei alternative politice.

Ludovic Orban, candidatul susținut, a subliniat importanța acestei candidaturi pentru cariera sa politică: „Pentru mine, intrarea în această competiție este apogeul carierei mele politice și este lucrul care mă onorează cel mai mult, în cei 35 de ani de când am intrat în politică. Intrarea mea în cursa prezidențială are un obiectiv clar: câștigarea alegerilor și conducerea României pe drumul cel drept”, a afirmat Orban.

Orban a accentuat nevoia unei reforme administrative menționând reducerea numărului de ministere, agenții și unități administrativ-teritoriale. De asemenea, s-a poziționat ca un lider care a urcat prin propriile forțe, declarând: „Pe mine nu m-a parașutat nimeni la ultimul etaj al puterii… Am urcat treaptă cu treaptă, etaj cu etaj”.

În încheiere, Orban a schițat portretul unui președinte „luptător” care militează pentru valorile și principiile necesare României, afirmând că va respecta Constituția dar va depăși așteptările pentru a se implica deplin în binele țării.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro