Lucruri pe care le ai în casă și aduc ghinion. Scapă neapărat de ele!
Oglinzile din dormitor care tulbură somnul și cactușii care răspândesc vibrații rele sunt doar două dintre multele lucruri despre care se spune că aduc ghinion în casă. Aici puteți afla care sunt lucrurile de care ar trebui să scăpați imediat dacă vreți să nu aveți parte de ghinion.
Am întocmit în acest articol un top al lucrurilor de care trebuie neapărat să te „desparți”. În caz contrar, te vei confrunta cu energii nefaste, iar în viața ta ar putea avea tot felul de evenimente, nu tocmai fericite.
Ceas stricat

Dacă ai un ceas stricat sau oprit în casă, se presupune că riști să-ți blochezi propria energie, iar în viața ta vor fi numeroase evenimente neplăcute. Atunci când un ceas deșteptător sau un ceas de perete este stricat, se spune că anunță un deces în acea locuință.
Cactus

Potrivit experților în Feng Shui, cactușii și alte plante cu spini și țepi răspândesc vibrații rele. Se spune că au un efect negativ asupra relațiilor dintre membrii familiei. Excepție fac trandafirii!
Pat nefăcut

Un pat nefăcut nu aduce mari nenorociri, dar se spune că este un pat care provoacă un somn agitat. Prin urmare, n-ar strica ca în viitor să-ți faci mereu patul pentru a avea parte de un somn liniștit și odihnitor.
Plantă uscată

Se spune că plantele uscate sau moarte sunt aducătoare de energii rele în casă. Chiar dacă nu ești superstițios, trebuie să recunoști că arată destul de rău în casa ta o plantă ofilită. Așadar, decât să o păstrezi să se așeze praful pe ea, mai bine scapi de aceasta.
Calendar vechi

Asemănător unui ceas stricat, un calendar vechi, conform principiilor Feng Shui, se spune că tulbură cursul vieții. Așadar, dacă vreți să evitați ghinionul, ar trebui să păstrați doar pozele dacă vă plac și nu întregul calendar.





