De ceva timp Lidia Buble pare că nu are noroc în dragoste. După despărțirea de Răzvan Simion, artista a încercat noi relații, însă nimic de durată nu s-a legat. Deși încă nu și-a găsit alesul, Lidia Buble știe exact ce își dorește de la bărbatul de lângă ea și mai ales ce nu i-ar putea ierta niciodată.
Lidia Buble este o fire pasională, iubește intens și necondiționat. Deși în ultimul timp nu a prea avut noroc în dragoste, artista visează la o familie cu mulți copii și un soț perfect. Aceasta știe foarte bine cum vrea să arate viața ei și nu se va opri până nu va întâlni bărbatul potrivit pentru ea.
Chiar dacă este dispusă să ierte și să lase de la ea într-o relație, Lidia Buble are un singur lucru peste care nu ar putea trece. În cadrul unui podcast, vedeta a mărturisit că nu ar accepta niciodată ca partenerul ei să fie violent.
„Am iertat foarte mult, când am primit o palmă, am întors și obrazul celălalt. Acum? Să știi că aș mai ierta, și eu sunt om, oricine merită a doua șansă. Cel mai urât lucru într-o relație este ca un bărbat să ridice mâna asupra unei femei. Dacă s-a întâmplat, fugi, dacă a făcut-o o dată, se poate repeta! Acolo nu există dragoste, când ai ridicat mâna, orice altceva a pierit. Bărbații știu că atunci când tac e foarte grav. Am răbdare și pot să iert mult, dar dacă întreci măsura… Ce fac? Dispar din peisaj.”, a declarat Lidia Buble, în podcast-ul realizat de Damian Drăghici.
Cum arată bărbatul ideal pentru Lidia Buble
Lidia Buble a mai mărturisit că atunci când vine vorba de cel care o să îi fie alături are niște cerințe clare. Vedeta își dorește iubire necondiționată, înțelegere și susținere. De asemenea, alesul ei trebuie să știe că vedeta are un program extrem de încărcat, așa că trebuie să fie destul de înțelegător când vine vorba de cariera ei.
„Nu știu să dau dragoste în doze mici, ci intense. Pentru mine este totul sau nimic, dau totul din prima. De fiecare dată am luptat să mențin o relație sănătoasă și frumoasă. Iubesc necondiționat, fără limite.
Bărbatul pe care să-l iubesc pentru totdeauna trebuie să mă pună mai presus de nevoile lui. Asta fac și eu când intru într-o relație. Să fie un om credincios, să fie un om care să-mi accepte dualitatea, nu sunt o persoană cu care se trăiește ușor. Să-mi înțeleagă jobul meu. Nu e ușor să mă vadă, uneori, doar marțea și lunea. Plus doza de gelozie care apare. Să mă iubească și să mă susțină în tot ceea ce fac. Eu iubesc intens, pentru omul de lângă mine, orice.”, a mai spus Lidia Buble.