Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, astăzi, că mașinile mai vechi de 15 ani vor fi scoase din circulație. Potrivit oficialului, România s-a angajat până în anul 2026 să scoată din circulație 200.000 de mașini mai vechi de 15 ani.
Oficialul din Guvernul Ciucă a mai spus că scoaterea din circulație a acestor mașini este o condiție care se găsește în PNRR. Dacă va fi respectată, țara noastră va primi bani pentru a construi autostrăzi. Pe de altă parte, pentru a reuşi acest lucru, ministrul promite sprijin semnificativ pentru schimbarea maşinilor vechi.
1. România va scoate din circulație 250.000 de vehicule mai vechi de 15 ani
”Vinerea Verde este o oportunitate grozavă de a vorbi despre planurile noastre verzi, despre ecologie şi despre provocările care urmează: Guvernul şi-a asumat prin PNRR ca, până în anul 2026, să scoatem din circulaţie 250.000 de vehicule mai vechi de 15 ani, aceasta fiind condiţia ca România să primească fonduri europene pentru construirea de autostrăzi”, a spus Tanczos Barna.
Tanczos Barna a mai spus că ținta fixă este una foarte ambițioasă. El a precizat că această țintă poate fi atinsă doar în cazul în care oamenii dețin mașini mai vechi de 15 ani vor primi un ajutor din partea Ministerului Mediului, pentru a-și cumpăra mașini mai puțin poluante.
În acest sens, ministrul anunță că a fost dublat bugetul Programului Rabla, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, faţă de anul trecut. El a mai adăugat că a fost triplată și suma totală de finanţări în cazul maşinilor electrice, un ajutor în plus pentru șoferi.
2. Care este scopul acestei ținte
”Această ţintă ambiţioasă o putem atinge doar dacă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor acordă ajutor cetăţenilor pentru achiziţionarea unor autovehicule mai puţin poluante: anul acesta, am dublat bugetul Programului Rabla, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, faţă de anul trecut şi am triplat suma totală de finanţări în cazul maşinilor electrice”, a transmis, vineri, ministrul Mediului.
Tanczos Barna a mai precizat că se va acorda sprijin semnificativ celor care au intenţia să-şi schimbe maşinile mai vechi de 15 ani, dar situaţia lor financiară nu le permite această achiziţie. Ministrul Mediului a menționat că se fac eforturi pentru a încuraja populația să opteze pentru mașini mult mai prietenoase cu mediul.
3. Mașini vechi, cu motor mare, rămân un simbol al statului
”Nu putem privi fără să luăm măsuri la faptul că maşinile vechi, cu motor mare, rămân un simbol al statutului, în loc ca oamenii înstăriţi să-şi schimbe maşinile poluante cu autovehicule prietenoase cu mediul”, a mai transmis ministrul.