Reclamă

Ei bine, tehnologia începe să își facă simțită prezența și în cadrul Poliției Române. Polițiștii de la Rutieră din Cluj folosesc drona pentru a-i „fila” pe polițiștii vitezomani sau pe cei care fac depășiri periculoase. Autoritățile atrag atenția că acesta este doar începutul. 

Polițiștii de la Rutieră din Cluj au scos drona din dotare pentru a-i prinde pe șoferii care nu respectă legea. Așadar, cei care nu vor respecta regulile circulației rutiere vor fi surprinși din aer. Oamenii legii au luat această decizie, după ce numărul accidentelor în care sunt produse victime a crescut considerabil. 

Șoferii din Cluj, urmăriți cu „drona polițistă”

Pe data de 30 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj împreună cu cei ai Birourilor Rutiere Cluj-Napoca, Turda și ai Compartimentului Rutier Huedin  au derulat o acțiune punctuală pe DN1 E60, în sistem cascadă, în intervalele orare 10.00 – 13.00 și 15.00 – 18.00. 

Obiectivul acestei acțiuni a fost acela de a-i depista pe conducătorii auto care nu respectă legea, în ceea ce privește depășirea sau regimul de viteză. Așadar, pentru a-i prinde mai ușor pe „infractori”, polițiștii au scos drona din dotare și au pus-o la treabă. 

Scopul polițiștilor a fost acela de a identifica șoferii care nu respectă regulile de circulație referitoare la depășire sau la regimul de viteză. Astfel, pentru a depista mai ușor conducătorii auto, polițiștii au pus drona din dotare în funcțiune. 

Lovitură pentru șoferii vitezomani! Poliția Română se folosește de tehnologia de ultimă generație pentru a-i prinde

Au rămas fără permis de conducere

În urma acestei acțiuni, oamenii legii au reținut 9 permise de conducere. Opt dintre acestea au fost luate pentru depășire neregulamentară. De asemenea, 34 de șoferi au fost surprinși când mergeau cu mașina cu o viteză peste limita legală stabilită pe respectivul sector de drum. Aceștia au fost amendați.  Mai mult, pentru unul dintre ei a fost dispusă, ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere. 

Dronele se pot ridica până la o înălţime de 120 metri, destul cât să obţină datele de identificare ale maşinii care circulă neregulamentar. În paralel, Poliția Rutieră se va folosi și de clasicele radare pentru a identifica șoferii care încalcă legea. 

Polițiștii le recomandă șoferilor să fie atenți, fiindcă astfel de acțiuni pot avea loc oricând și oriunde. Oamenii legii le transmit șoferilor să conducă cu prudență, pentru a evita accidentele rutiere.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro