Ministrul Educaţiei Monica Anisie a făcut noi declarații despre situația în care se află învățământul din România, pe timpul pandemiei de coronavirus. Potrivit Monicăi Anisie, ministerul ia în calcul pregătirea în cazul în care România se va lupta și cu valul doi al epidemiei și va fi necesar ca școlile să fie închise chiar și din toamnă.
Anisie a explicat că își propune ca la toamnă să nu mai existe niciun copil care să nu aibă acces la un calculator, o tabletă sau orice gadjet, plus acces la internet, în contextul în care la ora actuală aproape jumătate dintre elevii din România nu au acces la astfel de facilități și nu pot învăța online.
“Dacă cumva, Doamne fereşte, ne vom întâlni cu aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi, în septembrie, atunci trebuie să fim pregătiţi şi să nu mai existe ceea ce este astăzi. Pentru că, haideţi să fim sinceri, am fost puşi într-o situaţie cu care România nu s-a mai întâlnit şi nimeni în lume nu s-a mai întâlnit. Prin urmare, a trebuit să luăm măsuri într-un moment de criză”, a declarat Anisie, potrivit News.
Monica Anisie a mai povestit și că Ministerul Educatiei va pregăti şi lecţii filmate pentru elevi, în așa fel încât să se ușureze modul în care se va face procesul instructiv educativ. De altfel, aceasta a fost întrebată dacă astfel de lecții se vor susține de către profesori voluntari.
”Profesori voluntari avem şi acum. Sperăm ca în toamnă să avem puse la punct toate aceste lecţii. Înregistrăm pentru toate clasele şi pentru acele materii la care putem face anumite lecţii interesante şi atractive pentru elevi. Foarte greu am putut identifica şi spaţii în care să filmăm. Sperăm ca din momentul în care nu vom mai avea stare de urgenţă să putem să ne întâlnim şi să realizăm aceste filmări”, a declarat ministrul.