Chiar dacă a ajuns la Tribunalul UE, Liviu Dragnea nu a câștigat procesul așa cum spera. Judecătorii au hotărât că cererea formulată de el este inadmisibilă.
Liviu Dragnea a cerut anularea Deciziei OCM(2018) 20575 și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. Totuși, cererea lui Dragnea a fost respinsă. Mai mult decât atât, instanța a decis că toate costurile de judecată vor fi suportate de fostul lider PSD.
„În lumina celor de mai sus, acțiunea (introdusă de Liviu Dragnea – n.r.) este respinsă ca inadmisibilă în întregime, fără a fi necesar să se aprobe cererea reclamantului de a organiza un proces”, se arată în decizia Tribunalului UE, potrivit digi24.ro.
Judecătorii UE au afirmat că fostul lider PSD, nu poate susține că refuzul OLAF de a deschide o investigație care să vizeze ancheta inițială din cazul Tel Drum îi afectează drepturile.
În 2018, Liviu Dragnea a atacat la Tribunalul UE, un răspuns primit din partea Comisiei Europene. El a făcut o plângere împotriva modului în care s-a făcut raportul OLAF. Din cauza acestui raport a apărut dosarul de corupție Tel Drum.
Liviu Dragnea a fost nevoit să atace în mod indirect raportul OLAF. Deoarece ce termenul legal pentru depunerea plângerii trecuse. Dragnea a motivat că OLAF nu i-a acordat prezumția de nevinovăție și că nu i s-a respectat dreptul de a fi audiat.
Dragnea a fost pus sub urmărire penală în cazul Tel Drum
În 2018, DNA l-a pus pe Liviu Dragnea sub urmărire penală. El a fost acuzat pentru că a constitui un grup infracțional organizat în dosarul Tel Drum. Dosarul s-a bazat pe raportul OLAF și nu a fost finalizat până în prezent cu o trimitere în judecată.
Procurorul-şef DNA, Crin Bologa a dezvăluit că cercetările în cazul Tel Drum au fost oprite pe durata stării de urgență pentru a respecta prevederile decretului prezidențial.
OLAF a descoperit că frauda cu fonduri europene făcută în România este cea mai mare din UE, din cadrul celor 11 anchete efectuate.