„Stand Up Revolution” este emisiunea care trebuia să înceapă primăvara aceasta, dar cu două zile înainte de lansare, premiera a fost anulată. La acel moment, nu au fost făcute prea multe precizări cu privire la motivul care a determinat o astfel de decizie, mai ales că telespectatorii abia așteptau premiera. Vestea i-a luat pe neașteptate până și pe cei patru jurați. Chiar dacă atunci nu au fost făcute prea multe precizări, se pare că premiera emisiunii va avea loc în curând.
Premiera „Stand Up Revolution”, anulată în februarie
Pe data de 16 februarie, trebuia să aibă loc prima ediție a emisiunii care își propune să caute noi talente printre actorii de stand-up comedy, din juriu făcând parte Teo, Vio și Costel și Dan Badea. Pe 14 februarie, postul Tv anunța ora la care se va difuza programul.
Ceea ce i-a luat prin surprindere pe telespectatori este faptul că în aceeași zi, la câteva ore distanțe, Antena 1 anunța anularea difuzării primei ediții. Până și jurații s-au declarat uimiți de acest lucru, care nu au ezitat să se amuze.
„Dragii noștri, vă mulțumim că ne-ați urmărit și ați fost lângă noi în acest prim sezon. Am râs, am lăcrimat, ne-am bucurat și ne-am emoționat împreună. Ne-am făcut prieteni noi și am uitat vrăjmășii vechi. E însă timpul să ne oprim. Sperăm să rămânem în inimile voastre, ale telespect… Ce zic eu, ale PRIETENILOR noștri!”, a scris Claudiu Mihail Teohori pe Facebook, la acel moment.
După toată situația, emisiunea „Stand Up Revolution” va fi difuzată. Premiera formatului a fost anunțată printr-un promo, dar momentan nu se știe la ce oră va difuzată show-ul, notează paginademedia.ro. La acel moment, au circulat câteva speculații cu privire la motivul care a determinat o astfel de decizie. Se pare că ar fi vorba de concurența cu posturile Pro Tv.
Acest lucru a determinat mutări și în ceea ce privește „iUmor”. Emisiunea a avut premiera pe data de 11 februarie, într-o zi de vineri. Tot în același interval orar, la Pro Tv este difuzată emisiunea „Românii au talent”, care ar fi atras mai mult publicul. Nici ziua de duminică nu ar fi fost mai favorabilă pentru Antena 1 având în vedere că în această zi este difuzat „Survivor România”.