Românii primesc lovitură după lovitură în contextul crizei economice. De parcă majorările de preț la alimente și facturile la energie și gaze nu ar fi fost suficiente. Acum, mulți dintre cei care s-au împrumutat la bancă vor avea de suferit.
Urmează luni grele pentru mulți dintre cetățenii țării
Schimbările vor intra în vigoare de vineri, 30 septembrie. Banca Națională va anunța atunci noua valoare a indicelui de referință care influențează creditele consumatorilor. Acesta este reglementat de OUG 19/2019 și vizează strict creditele care au fost luate de români după anul 2019.
Indicele de referință este de două tipuri: zilnic și trimestrial. IRCC-ul zilnic este calculat de BNR și constă de fapt în media ponderată a ratelor de dobândă ale ratelor de tranzacție de pe piața monetară interbancară.
Creșterea ROBOR din acest an a influențat schimbările acestui indice zilnic calculat de Banca Națională. Creșterile în acest sens nu au fost însă extraordinar de mari în ultimele luni. Cu toate acestea, IRCC-ul trimestrial este cel care îi sperie cel mai tare pe consumatorii care au luat credite.
Acesta este calculat ca fiind media aritmetică a valorilor indicelui de referință zilnic comunicat în trimestrul precedent. Astfel, indicele rezultat urmează a fi aplicat de fiecare unitate bancară care oferă credite pentru trimestrul următor.
Ca rezultat al noilor calcule, din 30 Septembrie, indicele de referință va afișa o creștere de 2,65%. Astfel, acesta se va poziționa la 4,06%.
Românii cu rate care ai dobânzile între 4,65 % și 5,65%, se vor trezi cu aceste creșteri. Astfel că, de săptămâna viitoare, dobânzile vor crește la noile valori, respectiv între 6,06% și 7,06%.
În acest caz sunt vizați consumatorii cu rate variabile.
Cetățenii cu credite ce au dobânzile variabile au posibilitatea de a rămâne la ROBOR. Acesta s-a stabilizat se pare în ultimele luni. Valoarea acestuia este însă una destul de mare, iar evoluția nu se cunoaște de pe acum. ROBOR poate scădea în curând sau dimpotrivă, poate crește alarmant.